Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița reamintește cetățenilor faptul că, începând cu data de 01 februarie, pentru obținerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită taxa de prestare serviciu în valoare de 10 lei
Potrivit prevederilor Legii nr. 1 din 06 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, vă informăm că începându cu 01 februarie a.c., nu se va mai solicita taxa aferentă eliberării certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice și juridice, în cuantm de 10 lei.
Astfel, pentru a se obține un certificat de cazier judiciar în România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă și motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar, însoțită de actul de identitate aflat în termen de valabilitate.
De asemenea, persoana juridică depune prin reprezentant legal, care trebuie să-și dovedească calitatea, cererea-tip, cu datele complete de identificare și motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar, însoțită de:
- dovada calității de persoană juridică;
- dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante (Anexa 38 din H.G. nr. 345/2010);
- copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal.
Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situațiile în care cererea este depusă în România.
Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii și numai în scopul pentru care au fost eliberate.
În anul 2016, la nivelul județului Dâmbovița, au fost eliberate 39.511 de copii de pe cazierul judiciar, dintre care 39.251 pentru persoane fizice și 260 pentru persoane juridice.
Leave a Reply