
În cadrul caravanei de informare POR 2014 – 2020, ADR Sud Muntenia s-a întâlnit cu potențialii beneficiari din județul Dâmbovița.
La acest eveniment au participat peste 100 de reprezentanți din mediul public și cel privat, interesați să acceseze fonduri nerambursabile europene din POR 2014 – 2020, pentru reabilitarea termică a clădirilor publice (Prioritatea de investiții 3.1 B), reabilitarea și modernizarea de centre sociale destinate persoanelor vârstnice (Prioritatea de investiții 8.1.3), dar și pentru dezvoltarea mediului privat – microîntreprinderi (Prioritatea de investiții 2.1 A) sau IMM-uri (Prioritatea de investiții 2.2).
În următoarele zile, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia va fi prezentă la Pitești (31 ianuarie) și la Ploiești (1 februarie), pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari cu informații utile despre oportunitățile de finanțare din POR 2014 – 2020.
Cei interesaţi să participe la unul dintre aceste seminarii sunt invitaţi să se înscrie prin formularul disponibil aici – https://goo.gl/forms/nfFuVfF8PQ4BqXOh2.
Leave a Reply