Unirea Principatelor Romane!
E onorant și, în egală măsură, emoționant să pot vorbi astăzi, în cadrul unei sărbători naționale atât de importante. O spun de fiecare dată când am ocazia: un popor își va cunoaște destinul după cum îi sunt de adânci rădăcinile. Iar rădăcinile înseamnă clipe de sacrificiu, acțiuni de jertfă comună sau momente extraordinare de autodepășire.
În 1859, un astfel de moment s-a petrecut. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al Pincipatelor Moldovei și Țării Românești este descrisa de istorici drept „ziua renașterii naționale”. Și nu e nimic exagerat în aceste vorbe. Pentru ca ce altceva decât înfăptuirea și asumarea unui destin cu totul nou a fost acel gest unionist?! Crearea unei Românii care să poarte hainele spațiului de civilizație european, crearea unei noi realități statale, cu instituții noi și principii de legislație noi este, fără nicio îndoială, fapta istorică a epocii, un gest de maturitate civică fără niciun fel de precedent.
Însuflețite de curaj, determinare și dragoste sinceră față de propriul popor, toate acestea reprezintă, încă, sau, cel puțin, așa mi-ar plăcea să cred, valori actuale și în epoca noastră. Căci dacă n-ar fi așa, gestul extraordinar de la 1859 n-ar însemna mare lucru peste timp. Și ar fi nedrept.
Eu vreau să trăiesc într-o Românie a acelor principii și a acelor fapte de curaj și demnitate națională.
La multi ani, Targoviste!
Leave a Reply