November 9, 2026
News Ticker

Alin Marina, drept la replică față de “operațiunea de linșaj mediatic”

”DE CE EU?
E simplu. Pentru că sunt. Pentru că am ceva susținători. Pentru că scriu opinii incomode pentru ei. Pentru că au nevoie de combustibil pentru a întreține starea de dihonie prin intermediul căreia se controlează masele de tineri nemulțumiți, unii pe bună dreptate, de nivelul de trai încă scăzut…

Drept la replică față de operațiunea de linșaj mediatic, marca #TFL, cu privire la celebra imagine pe care sunt acuzat că aș fi “falsificat-o” în scop propagandistic.

Ne găsim la aproximativ 18 de ore după mișcările de stradă împotriva ordinii de stat, la care însuși președintele ales al românilor, încălcând astfel în mod flagrant Constituția României și jurământul făcut la investitură, părea că le conduce… O adevărată operațiune de atac la statul de drept, cel pe care tot ei, susținătorii de facto ai totalitarismului dorit de cancelaria prezidențială, nu are decât să ne pună în gardă cu privire la disperarea ce i-a cuprins din pricina unei propuneri cerută chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Bineînțeles că dintre cei care susțin aceste mișcări nici 10% nu au citit articole aplicate pe marginea presupusului motiv de revoltă. Dar nici nu aveau de ce, pentru că avem de-a face cu nimic mai mult decât un pretext de a crea haos, de a împiedica executivul să-și pună în aplicare măsurile asumate în cadrul Programului de Guvernare pe baza căruia a câștigat alegerile.

PRETEXTE. ȘI MULTĂ, MULTĂ IPOCRIZIE

Profund îngrețoșat la vederea metodelor clasice folosite de agitatorii de profesie din mediul online, era normal să nu stau de-o parte. Firește că am luat atitudine, în stilu-mi caracteristic, distribuind câteva mesaje prin intermediul cărora am încercat să explic ceea ce este dincolo de cortină. Și nu mult a trecut până ce, pe newsfeed-ul cel de toate zilele, o imagine în care un protestatar ținea în mâini un carton cu mesaj violent mi-a sărit în ochi, decizia fiind de a o folosi la rându-mi în cadrul unei noi postări. Gândit, făcut… LINȘAT! Încă din prima oră după adăugarea respectivei imagini, am sesizat faptul că aceasta începea să producă reacții vehemente, până a sosit și valul de contestatari care îmi arătau că imaginea este trucată, fapt pentru care am decis să o înlătur. Cu toate acestea, gestul meu nu a fost considerat satisfăcător de către cei mobilizați deja în operațiunea de linșaj, deoarece, bag seamă, se vrea sânge! Și uite așa m-am pomenit, azi dimineață, cu ditamai purcoiul de injurii, blesteme, amenințări, care mai de care mai colorate, caracteristice zodiei în care, se pare, El Lider Maximo dorește aruncarea României.

După lecturarea celor câteva articole pe tema unei presupuse fapte denigratoare pe care aș fi săvârșit-o la adresa unui deputat, am început să îmi caut la rândul meu argumentele în scopul apărării. Cam greu, ce-i drept. Cu toate acestea, nu mică mi-a fost surpriza să găsesc, într-un final, dovada faptului că nu eu am executat falsificarea imaginii cu pricina, tocmai în postarea doamnei care deplânge cumplitul gest. După cum puteți observa în printscreen-ul atașat, sursa este o anume pagină de facebook cu denumirea Grup de Susținere Publică.” , a mărturisit Alin Marina pe pagina sa de facebook.

Facebook Comments Box

5 Comments

  1. Pentru că sunt. Pentru că am ceva susținător.

    Nu . ALIN MARINA NU ARE SUSTINATORI!
    Pagina lui era o pagina menita sa promoveze Comuna Runcu. Chiar asa se si numea. Avea 30 000 de like uri cand a schimbat numele.

  2. Nu pot sa cred ca asemenea oameni inca mai exista. Care pot minti in halul asta. Omul cu mii de sustinatori furati de pe pagina care era o pagina pentru turisti, care promova frumusetile comunei Runcu. Transformata de el din senin intr-o pagina de om politic. Asta e furt pe fata 🙂 imi pare rau sa va anunt. Alin Marina e un fals!

  3. Alin Marina, esti un nimeni, un nimic, o gaura neagra in jurul celor ce mai gandesc prin tarisoara asta. Unde iti sunt sustinatorii acum, cand ai cea mai mare nevoie de ei, incat sa demonstreze, printr-o turnura ipocrita, ca de fapt tu esti victima? Exact, acei sustinatori nu exista. Lumea asta pe care tu incerci sa o creionezi mai e prezenta prin junglele amazoniene sau insule de mult parasite, locuite de spiritele producatorilor de lapte si miere, cum se laudau pesedeii tai pana nu demult. Sper sa iti ceara daune Oana Bizgan cat sa platesti 25 de ani incepand de acum, gandindu-te ca puteai sa-ti iei un credit Prima Casa cu banii aia si sa-ti treaca prin fata mucoasei nazale mirosul singurului bun detinut pe persoana fizica, ca restul sunt rezultatele obedientei si milei de care ai avut parte pana acum.

  4. Acest individ a fost platit din banii targovistenilor ca si consilier al primarului municipiului Targoviste (poate mai este) pentru ca s-a ‘ocupat ” de campania lui Ponta la prezidentiale. Fiecare individ “devotat cauzei ‘ trebuie sa primeasca un os de ros. Orice “propagandist” care se respecta trebuie sa minta cat sa “inghete apele” asa ca nu va mirati de ce debiteaza si ce posteaza Malin Arin-ul. Este platit pentru asta.Pentru magaria postata instanta trebuie sa-l sanctioneze, daca ne dorim sa traim intr-o lume normala.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL