June 17, 2025
News Ticker

Poliția Dâmbovița! Peste 500 de polițiști, la datorie, pentru un Crăciun liniștit și în siguranță

Peste 500 de poliţişti vor fi la datorie, suplimentar față de dispozitivul curent,  pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în liniște și siguranță.

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița este la datorie, în serviciul comunităţii, în perioada Crăciunului, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Astfel,  peste 170 poliţişti vor acționa zilnic, suplimentar faţă de efectivul curent de ordine şi siguranţă publică, având ca prioritate prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi intervenția rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Din totalul poliţiştilor care acționează în această perioadă, aproape 120 sunt de la structurile de ordine publică, circa 30 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

De asemenea, aproape 80 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto, vor acționa, zilnic, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Totodată, pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative și asigurarea fluenței traficului rutier, polițiștii vor folosi 15 autospeciale, dintre care 11 dotate cu aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor.

Poliţiştii de la transporturi vor patrula, zilnic, pe trenurile de călători, precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.

Foto – bzv.ro

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL