April 19, 2024
News Ticker

Președintele CSM Târgoviște, Ciprian Prisăcaru: “Mulțumesc FRB pentru disponibilitate și bună credință!”

La Primăria Municipiului Târgoviște a avut loc o întâlnire de lucru între Cristian Stan-primarul mun. Târgoviște, Ciprian Prisăcaru-președintele CSM Târgoviște, și comisia delegată de Federația Română de Baschet, formată din Alina Moanță, Virgil Stănescu, Marius Marinescu, Doru Toma și Elena Tînt.
S-a discutat pe marginea sancțiunilor impuse de BAT în spetele Dikeoulakos și Matic, dar și despre amendă și interdicțiile din partea FIBA.
Concluzia este că penalitatea financiară va trebui plătită de forul național în prima fază, după care, suma va trebui recuperată de la clubul nostru. În ce privește penalitatea sportivă, aceasta va persista până la momentul în care se vor stinge datoriile impuse prin cele două decizii ale Basketball Arbitral Tribunal. Va trebui să identificăm soluții în cel mai scurt timp, în caz contrar, penalitățile și sancțiunile pe linie sportivă vor fi progresiv mai mari, situație în care riscăm neprogramarea și chiar excluderea din competiție. Mulțumesc FR Baschet pentru disponibilitate și bună credința de care dă dovadă în această speță.” a declarat președintele Ciprian Prisăcaru.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1