November 9, 2026
News Ticker

Richard Radu, lider PMP, mesaj de Ziua Națională a României

PMP propune un  Minister al Reunificării României cu Republica Moldova

Marea Unire de la 1 decembrie 1918 poate fi un moment repetabil în istoria României. Avem nevoie de un nou proiect de țară după ce în acești 27 de ani de la Revoluția Română ne-am atins două obiective majore: aderarea la NATO  și revenirea României în familia europeană prin integrare în UE.

Acum, la împlinirea a 98 de ani de la unirea tuturor românilor, clasa politică trebuie să se gândescă la un nou proiect major de țară, iar acesta este reîntregirea țării.  În 2018 sărbătorim împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918, iar Unirea cu Republica Moldova rămâne un deziderat pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului.

Partidul Mișcarea Populară este singurul partid care și-a asumat ca obiectiv de țară Unirea României cu Republica Moldova, printr-un Congres al său. În acest sens,  PMP propune înființarea unui Minister al Reunificării, urmând exemplul Germaniei astăzi reunificate. Valorificarea acestui proiect național are rolul de a întări România, care astfel va avea de câştigat din punct de vedere al populaţiei, al teritoriului, urmând să dobândească perspective certe să devină una dintre puterile agricole ale Europei.

PMP consideră că în apropierea centenarului Marii Uniri, România și Republica Moldova au  nevoie de schimbări substanțiale în colaborarea lor. Unirea politică a celor două state-surori trebuie să fie precedată de colaborări importante mai ales în domeniul economic și de un parcurs comun, cel al Uniunii Europene.

La mulți ani României, la mulți ani românilor, la mulți ani în special dâmbovițenilor.

Richard Vicențiu Radu

Candidat PMP Dâmbovița pentru Senatul României

678x150-richard

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL