December 15, 2017

Poliția Rutieră Dâmbovița! Apariția poleiului provoacă accidente de circulație

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa atrage atenţia participanţilor la trafic cu privire la apariţia poleiului, fenomen asociat cu ceaţa, umiditatea şi temperaturile reduse

Astăzi, 16 noiembrie, pe DN 71, în zona localității Bălteni, s-au produs 4 accidente de circulație, în care au fost implicate 7 autovehicule, în urma cărora au rezultat numai pagube materiale.

Din primele verificări s-a stabilit că principala cauză de producere a evenimentelor rutiere a constituit-o carosabilul acoperit cu polei.

Polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a administratorului drumului public pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a carosabilului pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare.

De asemenea, 4 dintre șoferii autovehiculelor implicate au fost amendați pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului.

Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, toți conducătorii de autovehicule trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranță, având în vedere că distanța de frânare în astfel de condiții meteo este mult mai mare.

De asemenea, conducătorii auto trebuie să-şi sporească atenția pe toată durata deplasării, în special Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, toți conducătorii de autovehicule trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranță, având în vedere că distanța de frânare în astfel de condiții meteo este mult mai mare.

De asemenea, conducătorii auto trebuie să-şi sporească atenția pe toată durata deplasării, în special la intrările și ieșirile de pe poduri și la ieșirile din tronsoanele împădurite și sate.

În timpul călătoriei, nu acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.

Se recomandă evitarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat sau a unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, se dovedesc extrem de periculoase.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

UA-109162589-1