Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte şi cei de la secţiile de poliţie rurală din arondare au desfăşurat o razie pe teritoriul de competenţă, pe linia depistării şi sancţionării faptelor antisociale.
Astfel, poliţiştii au aplicat 48 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.090 de lei şi au confiscat bunuri a căror provenienţă nu a putut fi justificată, în cuantum de 1.580 de lei.
Din totalul sancţiunilor, 20 au fost pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea 61/1991, două pentru nerespectarea Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 26 conform O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
Exemplu:
În urma controlului efectuat la o societate comercială din Târgovişte, poliţiştii au descoperit 1.680 de țigarete expuse spre comercializare, pentru care administratorul societăţii nu deţinea documentele prevăzute de lege.
S-a procedat la sancţionarea contravenţională a agentului economic în conformitate cu Legea 12/1990, iar țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării.
Foto: dcnews.ro


Leave a Reply