December 17, 2017

Poliția Dâmbovița, avertisment! Aproape 600 de accidente de circulație, în 10 luni

În perioada ianuarie-octombrie, pe raza județului Dâmbovița s-au înregistrat 594 de accidente de circulație, dintre care 105 au fost grave și 489 ușoare.

Accidentele rutiere grave au avut ca și consecință decesul a 24 de persoane (-2), rănirea gravă a 88(-19) de persoane și vătămarea corporală ușoară a altor 44(-31) de persoane.

În urma accidentelor rutiere ușoare, 582 de persoane au suferit răniri ușoare.

Analizând cauzele generatoare, se poate observa că pe fondul neacordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor s-au produs 106 accidente de circulație, iar ca urmare a abaterilor comise de bicicliști s-au înregistrat 96 de evenimente rutiere.

Viteza, cu cele două forme, neregulamentară și neadaptată, a determinat producerea a 87 de accidente rutiere, iar indisciplina pietonală 93 de accidente.

În ceea ce priveşte locul producerii, cele mai multe accidente, 191, s-au înregistrat pe drumurile naţionale ce tranzitează judeţul, din care 37 au fost grave şi 154 uşoare.

Astfel, pe DN 71, pe ruta Târgovişte-Cota 1000, s-au produs 33 de accidente rutiere, iar pe traseul Bâldana-Târgovişte 37 de astfel de evenimente.

Pe DN 72, pe tronsonul Târgovişte- Dărmăneşti, au fost înregistrate 19 accidente rutiere, dintre care 3 grave și 16 ușoare, iar pe ruta Găești-Târgoviște 15 accidente, din care 8 au fost grave și 7 ușoare.

Pe DN 72A, pe sectorul Târgovişte-Malu cu Flori, în primele 10 luni, s-au înregistrat 18 accidente rutiere.

Pe drumurile judeţene, s-au produs 130 de accidente de circulaţie, 105 dintre soldându-se cu rănirea ușoară a persoanelor implicate.

Pe drumurile comunale s-au înregistrat 117 accidente de circulaţie, din care 21 au fost grave și 96 ușoare.

Din datele statistice, a reieşit faptul că la sfârșitul săptămânii  au fost înregistrate cele mai multe accidente rutiere.

Le recomandăm participanților la trafic să adopte un comportament responsabil și să respecte cu  stricteţe a regulile de circulaţie, indiferent de calitatea pe care o au atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

UA-109162589-1