December 13, 2018
News Ticker

Află pe cine “antrenează” PSD pentru funcţia de prefect al judeţului Dâmboviţa


PSD Dâmbovița se pregătește pentru alegerile parlamentare, dar se gândește deja (și) la viitorii membri ai structurilor guvernamentale, în baza CV-urilor profesionale colectate de către comisiile interne de specialitate, stabilite pe domenii de activitate. De altfel, aceleași comisii au lucrat și la întocmirea programului de guvernare, finalizat în baza propunerilor venite din teritoriu.

La nivelul județului Dâmbovița, PSD are una dintre cele mai puternice organizații județene din țară, îndreptățită să solicite posturi reprezentative în viitorul Cabinet, de la membri în Guvern, șefi de agenții guvernamentale, secretari de stat, subsecretari de stat, directori în Ministere și până la reprezentanți ai Guvernului în teritoriu.

Pentru funcția de prefect al județului Dâmbovița, în cazul în care PSD va câștiga alegerile parlamentare și va forma viitorul Executiv, social-democrații o pregătesc pe Claudia Gilia, prorectorul Universității Valahia Târgoviște, președintele Organizației de Femei, consilier județean și vicepreședinte PSD Dâmbovița.

Este decizia ei, dacă va fi dispusă să renunțe la ceva“, a declarat Adrian Țuțuianu, președintele PSD Dâmbovița, cu referire la cariera universitară a Claudiei Gilia, expertă în domeniul constituționalității.

Claudia Gilia este candidat la alegerile parlamentare, pe poziția a 6-a, considerată neeligibilă, la Camera Deputaților, după ce s-a aflat pe locul 5 în urma votului exprimat la Conferința Județeană Extraordinară.

20161031_16_1

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.