November 10, 2026
News Ticker

Ludovic Orban nu se simte bine deloc: “Te miri cine este peţit să candideze din partea PNL!”

Fostul lider al Partidului Naţional Liberal şi ex-preşedinte PNL Dâmboviţa, deputatul Ludovic Orban, nu se simte bine deloc după ce actualul unic preşedinte PNL, Alina Gorghiu, negociază cu vreo 50 de ziaristi şi oameni de afaceri să candideze pe listele PNL la alegerile parlamentare din 11 decembrie, fiind evidentă trimiterea la preconizatele candidaturi ale lui Denise Rifai şi Simona Gherghe.

Pe de altă parte, potrivit unor surse, “primenirea” clasei politice liberale s-ar face prin interzicerea depunerii candidaturii a tuturor celor care au avut deja 2 mandate de parlamentar. Păi, în aceste condiţii, Iulian Vladu şi Cezar Preda ce (mai) fac?!

“Oare cum se simt colegii mei liberali, atât cei care şi-au depus cât şi cei care nu şi-au depus candidatura la Parlament, când văd că te miri cine este peţit să candideze din partea PNL? Oare nu mai contează crezul în valorile liberale, efortul depus în zeci de campanii, loialitatea faţă de PNL la greu, sacrificiile personale făcute în lupta cu adversarii politici şi susţinerea colegilor de la baza PNL?
Eu nu mă simt deloc bine.
” –

Ludovic Orban

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL