În sezonul trecut, Chindia Târgoviște s-a aflat la doar două minute distanță să dispute barajul de promovare în Liga I și doar neșansa a făcut ca trupa lui Nicu Croitoru și Sică Bârdeș să nu revină în primul eșalon fotbalistic al țării.
După ce au izbutit să lichideze toate datoriile grupării târgoviștene, în valoare de 18 miliarde de lei vechi, autoritățile locale (Consiliul Local Municipal și Consiliul Județean) continuă să sprijine financiar echipa fanion a județului, asigurând o stabilitate constantă, spre deosebire de nenumărate alte formații, care întâmpină mari dificultăți financiare.
În acest context, oficialitățile nu se opresc doar la suportul financiar asigurat Chindiei Târgoviște, ci doresc să construiască și un stadion, proiectul fiind deja demarat, în zona fostei Unități Militare de la Gară.
“Mă interesează construcția noului stadion al Chindiei Târgoviște și a Complexului Sportiv, obiective incluse pe lista mea de priorități. Mă interesează drumul pe 4 benzi de la Baldana, să promovez Programul Național pentru Dezvoltarea Stațiunilor Turistice, să promovez Programul Național de Susținere a Industriei de Apărare și să mă implic serios în promovarea Programului Național de Regularizare a Râurilor. Nu vreau să mă duc în Parlament să fiu spectator! Știu foarte bine ce am de făcut în Dâmbovița“,
a declarat Adrian Țuțuianu-președintele Consiliului Județean Dâmbovița.


Leave a Reply