Judecătorii Tribunalului Dâmboviţa, întruniţi în data de 12 decembrie 2023 în Adunarea Generală, au decis:
– în unanimitate, magistrații Tribunalului Dâmboviţa susțin protestul personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, începând cu data de 13.12.2023 pe o perioadă nedeterminată;
– cu majoritatea voturilor, magistrații Tribunalului Dâmboviţa adoptă ca formă de protest suspendarea activității de judecată a cauzelor începând cu data de 13.12.2023 până la acordarea drepturilor salariale stabilite prin actele administrative emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a titlurilor executorii devenite scadente.
Cauza protestului o constituie încălcarea statutului judecătorilor şi personalului auxiliar manifestată cel mai recent prin neplata drepturilor salariale stabilite prin ordine administrative şi hotărâri judecătoreşti, precum şi neplata sumelor reprezentând drepturi salariale restante stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
Separat de cele de mai sus, se au în vedere şi informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care să se adopte fie măsura neacordării în acest an a tranşei restante obţinute prin hotărâri judecătoreşti şi care urma să fie acordată în anul 2023, fie să se adopte măsura eşalonării din nou a sumelor de bani care au fost deja eşalonate prin OUG 114/2018 şi OUG 3/2019.
Atragem atenţia că, deşi este vorba de drepturi pecuniare cuvenite pentru activitatea desfăşurată în calitate de judecători şi personal auxiliar, drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive au fost deja eşalonate la plată pe o perioadă de 5 ani, prin OUG 114/2018 şi OUG 3/2019, în prezent autoritatea executivă punându-se în situaţia de a nu-şi respecta propriile acte prin intenţia de amânare a plăţii sumelor aferente anului 2023.
Situaţia de fapt mai sus menţionată este de o gravitate deosebită şi lezează fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, precum şi dreptul de proprietate, aspecte reţinute în practica CEDO, prin care s-a statuat că „o autoritate nu poate să pretexteze lipsa de fonduri pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească”.
Pe durata protestului, se vor judeca în cadrul celor trei secţii doar cauzele stabilite ca urgente prin Hotărârea Adunării Generale nr. 8/12.12.2023 şi se vor dispune măsuri în procedura prealabilă (comunicare cerere, întâmpinări, fixare termen de judecată, soluţionare cereri ajutor public judiciar, reexaminare etc.) în dosarele având obiectele menţionate în hotărâre.
PURTĂTOR DE CUVÂNT,
Judecător Georgiana Muraru
TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA
ADUNAREA GENERALĂ A JUDECĂTORILOR
HOTĂRÂREA NR. 8 din 12 decembrie 2023
Având în vedere:
– dispoziţiile art. 14 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 3243/22.12.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii şi dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară;
În contextul protestului personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor la nivel naţional conform măsurilor adoptate în cadrul AGE a SNGJ DICASTERIAL din data de 09.12.2023, adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Dâmboviţa
HOTĂRĂŞTE
Art. 1 În unanimitate, magistrații Tribunalului Dâmboviţa susțin protestul personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, începând cu data de 13.12.2023 pe o perioadă nedeterminată.
Art. 2 Cu majoritatea voturilor, magistrații Tribunalului Dâmboviţa adoptă ca formă de protest, suspendarea activității de judecată a cauzelor începând cu data de 13.12.2023 până la acordarea drepturilor salariale stabilite prin actele administrative emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a titlurilor executorii devenite scadente.
Art. 3 Pe durata protestului, se stabilesc cauzele cu caracter urgent care urmează a se judeca în cele trei secții ale Tribunalului Dâmboviţa:
Secţia I Civilă:
- tipurile de obiecte care se soluţionează în timpul vacanţei judecătoreşti, respectiv cele având caracter urgent de soluţionare conform legii sau caracter urgent de soluţionare prin apreciere concretă-judiciară, relevante fiind următoarele tipuri de obiecte, fără ca enumerarea să fie limitativă: încuviinţare executare silită, ordin de protecţie, ordonanţă preşedinţială, suspendare executare, suspendare executare, acordare personalitate juridică și modificări acte constitutive persoane juridice, suspendarea provizorie a executării, asigurare dovezi, poprire asigurătorie, sechestru asigurator și sechestru judiciar; cele specifice completelor de fond-minori și adopţii, având ca obiect aplicarea Legilor nr. 272/2004 şi nr. 273/2004; incompatibilităţi, autorizare intrare în încăperi, certificarea titlurilor executorii europene, evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept – 1033 din Codul de procedură civilă şi urm., ordonanţa de plată, cereri de încetare a grevei, dobândirea personalităţii juridice de către sindicate, modificare statut sindicate/componenţă organe de conducere, reorganizare, dizolvare sindicate, dobândire personalitate organizaţie patronală, dobândire personalitate juridică de către federaţii şi confederaţii sindicale, constatare condiţii de reprezentativitate federaţii şi confederaţii sindicale, etc.
La aceste tipuri de cauze se vor adăuga cererile accesorii, incidentale, îndreptări, lămuriri, completări de hotărâri şi altele asemenea, formulate în cauzele sus-menţionate
Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal
| STADIUL PROCESUAL | OBIECTE | |
| Fond
Contestație în anulare – Fond Revizuire – Fond |
Litigii cu profesioniștii – acțiune posesorie
Litigii cu profesioniștii – asigurare dovezi Litigii cu profesioniștii – cerere reexaminare ajutor public judiciar Litigii cu profesioniștii – cerere necontencioasa Litigii cu profesioniștii – certificarea titlurilor executorii europene Litigii cu profesioniștii – completare/lămurire dispozitiv Litigii cu profesioniștii – conflict de competență Litigii cu profesioniștii – incompatibilitate Litigii cu profesioniștii – investire cu formulă executorie Litigii cu profesioniștii – încuviințarea executării silite Litigii cu profesioniștii – ordonanță de plată OUG 1 19/2007 / art. 1014 cpc ș.u. Litigii cu profesioniștii – ordonanță președințială Litigii cu profesioniștii – plângere contestație tergiversare Litigii cu profesioniștii – poprire asiguratorie Litigii cu profesioniștii – procedură necontencioasă Litigii cu profesioniștii – reexaminare amendă judiciară Litigii cu profesioniștii – reexaminare taxe de timbru Litigii cu profesioniștii – somație de plată Litigii cu profesioniștii – sechestru asigurător Litigii cu profesioniștii – sechestru judiciar Litigii cu profesioniștii – strămutare Litigii cu profesioniștii suspendare art. 143 NCPC/afi. 40 alin. 2 cpc Litigii cu profesioniștii – suspendare executare art.484, 507, 512, 700, 718 NCPC/art. 300, 319′, 325 cpc Litigii cu profesioniștii – suspendare executare hotărâre arbitrală Litigii cu profesioniștii – suspendare executare silită Litigii cu profesioniștii – suspendare hotărâre A.G.A Litigii cu profesioniștii – suspendare licitație Litigii cu profesioniștii – suspendare provizorie a executării Litigii cu profesioniștii – termen de grație/eșalonare plată obligație Contencios administrativ și fiscal – asigurare dovezi Contencios administrativ și fiscal – cerere reexaminare ajutor public judiciar Contencios administrativ și fiscal – cerere necontencioasa Contencios administrativ și fiscal – completare/lămurire dispozitiv Contencios administrativ și fiscal – conflict de competență Contencios administrativ și fiscal – conflict de interese/incompatibilitate constatate de ANI Contencios administrativ și fiscal – excepție nelegalitate act administrativ Contencios administrativ și fiscal – incompatibilitate Contencios administrativ și fiscal – investire cu formula executorie Contencios administrativ și fiscal – litigiu privind achizițiile publice Contencios administrativ și fiscal – luare măsură declarare indezirabili Contencios administrativ și fiscal – măsuri asigurătorii Contencios administrativ și fiscal – ordonanță președințială Contencios administrativ și fiscal -ordonanță de plată OUG 119/2007 / art.1014 cpc ș.u. Contencios administrativ și fiscal – plângere contestație tergiversare Contencios administrativ și fiscal – poprire asiguratorie Contencios administrativ și fiscal – reexaminare amenda judiciara Contencios administrativ și fiscal – reexaminare taxe de timbru Contencios administrativ și fiscal – strămutare Contencios administrativ și fiscal – sechestru asigurător Contencios administrativ și fiscal – sechestru judiciar Contencios administrativ și fiscal – somație de plată Contencios administrativ și fiscal – suspendare executare act administrativ Contencios administrativ și fiscal – suspendare executare hotărâre civilă Contencios administrativ și fiscal — suspendare art. 143 NCPC/art. 40 alin. 2 cpc |
|
| Contencios administrativ și fiscal – suspendare executare art.484, 507, 5 12, 700, 718 NCPC/art. 300, 3 191 ,325 cpc
Contencios administrativ și fiscal – suspendare provizorie a executării Contencios administrativ și fiscal – termen de grație/eșalonare plată obligație |
||
| Fond
Revizuire — Fond |
Faliment – cererea debitorului art.66 din Legea nr.85/2014 | |
| Apel
Contestație în anulare – Apel |
Litigii cu profesioniștii – ordonanță președințială
Contencios administrativ și fiscal – ordonanță președințială Contencios administrativ și fiscal – suspendare executare act administrativ |
|
| Recurs
Contestație în anulare – Recurs Revizuire – Recurs |
Litigii cu profesioniștii – abținere
Litigii cu profesioniștii – alte cereri Litigii cu profesioniștii – anulare licitație Litigii cu profesioniștii – asigurare dovezi Litigii cu profesioniștii – autorizare convocare AGA Litigii cu profesioniștii – exequator( recunoașterea înscrisurilor si hotărârilor străine) Litigii cu profesioniștii – investire cu formulă executorie Litigii cu profesioniștii – investire hotărâre arbitrală Litigii cu profesioniștii – ordonanță președințială Litigii cu profesioniștii – poprire asiguratorie Litigii cu profesioniștii – recuzare Litigii cu profesioniștii – somație de plată Litigii cu profesioniștii – sechestru asigurător Litigii cu profesioniștii – sechestru judiciar Litigii cu profesioniștii – suspendare executare hotărâre arbitrală Litigii cu profesioniștii – suspendare executare silită Litigii cu profesioniștii – suspendare hotărâre A.G.A Litigii cu profesioniștii – suspendare licitație Litigii cu profesioniștii – suspendare provizorie a executării Contencios administrativ și fiscal – abținere Contencios administrativ și fiscal – asigurare dovezi Contencios administrativ și fiscal – cerere privind fixarea unui termen de urgență (Legea 554/2004 art.2 1) Contencios administrativ și fiscal – exequator(recunoasterea înscrisurilor sihotărârilor străine) Contencios administrativ și fiscal – litigiu privind achizițiile publice Contencios administrativ și fiscal – măsuri asigurătorii Contencios administrativ și fiscal – ordonanță președințială Contencios administrativ și fiscal – poprire asiguratorie Contencios administrativ și fiscal – recuzare Contencios administrativ și fiscal – sancțiune pentru neexecutare hotărâre Contencios administrativ și fiscal – sechestru asigurător Contencios administrativ și fiscal – sechestru judiciar Contencios administrativ și fiscal – suspendare executare act administrativ Contencios administrativ și fiscal – suspendare executare hotărâre civilă Contencios administrativ și fiscal – suspendare provizorie a executării |
|
Secţia Penală
- cauze în materia amânării sau întreruperii executării pedepsei ori a măsurii educative privative de libertate;
- cauze în materia liberării condiţionate;
- cauze având ca obiect schimbări privind măsura educativă a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie;
- cereri privind menţinerea, înlocuirea sau încetarea măsurilor de siguranţă cu caracter medical;
- cauze având ca obiect infracţiuni flagrante;
- cauzele în care sunt dispuse măsuri preventive;
- conflicte de competenţă şi incidentele procedurale în cauzele anterior menţionate;
- cauze de competenţa judecătorului de drepturi și libertăți
Art. 4 Pe durata protestului se vor dispune măsuri în procedura prealabilă ( comunicare cerere, întâmpinări, fixare termen de judecată, soluţionare cereri ajutor public judiciar, reexaminare etc.) în dosarele având obiectele sus-menţionate.
Prezenta hotărâre:
urmează a fi publicată pe pagina de intranet a instanţei şi comunicată Curţii de Apel Ploieşti şi Consiliului Superior al Magistraturii, urmând a fi adusă la cunoştinţa participanţilor la actul de justiţie prin publicare pe site-ul extern prin grija prim grefierului Tribunalului Dâmboviţa;
Dată la Târgoviște la data de 12 decembrie 2023.
PREŞEDINTE,
judecător ION GOLOIU


Leave a Reply