November 10, 2026
News Ticker

Nicolae Ciucă, Președinte PNL! Traficul de persoane este o activitate infracțională extrem de gravă!

“Traficul de persoane este o activitate infracțională extrem de gravă, cu un impact dramatic și de lungă durată asupra victimelor și care generează multe alte infracțiuni asociate. Pentru că acest flagel este, prin natura sa, o infracțiune transfrontalieră, este imperativ să conlucrăm cu alte state pentru destructurarea rețelelor de trafic și mai ales a mediului în care se dezvoltă asemenea activități infracționale.
Trebuie să investim mai mult în susținerea victimelor, prin resurse alocate repatrierii lor, asistenței materiale sau medicale și protecției în procesele penale în care au rol de parte vătămată ori de martor. Avem nevoie de mai multe resurse pentru prevenție, astfel încât traficanții să nu mai aibă succes în găsirea de victime, iar instituțiile de stat și familiile să poată detecta mai devreme apariția riscurilor de traficare.
Este necesar să avem toleranță zero față de acest fenomen și să nu mai permitem nicio negociere cu cei care conduc operațiuni de trafic de persoane. Legea trebuie să se aplice cu maximă severitate și cu pedepse sporite acestei categorii de infractori.
Acestea au fost câteva idei pe care le-am transmis participanților la dezbaterea <<Eforturi în vederea combaterii traficului de ființe umane: bune practici în cooperarea transnațională>>, organizată de Ambasada Regatului Spaniei la București.”, președintele PNL, președintele Senatului,Nicolae Ionel Ciucă.
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL