Cupa Cartierelor Târgoviște la fotbal pe teren redus, cel mai important eveniment sportiv din cadrul Zilelor Cetății, propune o ediție cu totul specială, ediția a X-a.
A devenit o tradiție, ca această super competiție sportivă între cartiere să se desfășoare la Complexul Turistic de Natație Târgoviște. Ținând cont de anvergura ei, cu o cotă de interes în continuă creștere, se impuneau câteva modificări la nivel organizatoric.
Am regândit sistemul competițional și l-am adaptat solicitărilor. Chiar dacă evenimentul se va întinde pe același interval de timp (4-10 septembrie 2023), vor fi mai multe zile libere pentru participanți. După o zi de jocuri, va urma una de pauză.
Competiția va fi găzduită pe terenul principal din dotarea Complexului Turistic de Natație Târgoviște, care dispune de o suprafață de joc la un nivel superior și de o tribună cu un număr mai mare de locuri (300). Vor fi și meciuri la lumina reflectoarelor.
Perioada înscrierilor se încheie pe 29 august, iar pe 31 august va avea loc tragerea la sorți. Vă prezentăm noul concept al competiției
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.OkRead more
Leave a Reply