Vești minunate aduse de sportivii Clubului Sportiv Municipal Târgoviște din cadrul secției de Radioamatorism.
În perioada 10-16 August, în localitatea Primorsko din Bulgaria a avut loc Cupa Mondiala și Cupa Mării Negre la Radio orientare (ARDF) concursuri internaționale inter-cluburi cu patru probe (clasic 2m, clasic 80m, sprint și Foxdring).
Sportivii noștri s-au făcut remarcați atât la Cupa Mondială cât și la Cupa Mării Negre, rezultate obținute fiind mai mult decât meritorii.
Damian Badea (Campion Mondial), a câștigat toate cele 4 probe la categoria M14.
Victor Petrovici (locul 1 la sprint, locul 1 la Foxdring, locul 2 la clasic 2m și locul 3 la clasic 80m).
Diana Cojoacă (locul 1 la clasic 2m, locul 1 la sprint, locul 1 la Foxdring și locul 3 la clasic 80m).
Pe lângă cele două competiții menționate, a avut loc și Campionatul Balcanic ARDF (Radio orientare) cu două probe (clasic 80m și clasic 2m).
Menționăm că sportivii noștri au făcut parte din lotul Național al României, câstigând fiecare locul 1 la categoriile lor.
Premiile obținute:
Damian Badea (locul 1 la categoria M14);
Victor Petrovici (locul 1 la categoria M16);
Diana Cojoacă (locul 1 la categoria F12).
Mulțumim tuturor celor care au făcut posibile aceste rezultate și în special îi mulțumim antrenorului Pavel Babeu care îi pregătește și îi îndrumă pe acești copii.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.OkRead more
Leave a Reply