November 10, 2026
News Ticker

Arhiepiscopia Târgoviștei! Părticele din moaștele Sf. Ier. Calinic de la Cernica vor fi aduse și așezate la Mânăstirea Bâldana!

Sâmbătă, 29 iulie 2023, la Mânăstirea Bâldana, se va desfășura, sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, ceremonia de primire și de așezare la închinare a unor părticele din moaștele Sf. Ier. Calinic de la Cernica aduse, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la Mânăstirea Cernica, precum și sfințirea raclei în care acestea vor fi așezate, în cadrul slujbei Vecerniei.

Reamintim că Mânăstirea Bâldana a fost ctitorită de Preotul Gheorghe Bâldănescu, eclesiarhul Bisericii Domneşti din Târgovişte, şi de soţia sa Maria, între anii 1827- 1831, iar, la iniţiativa Mitropolitului Nifon s-au realizat diferite lucrări ce au vizat consolidarea bisericii și refacerea picturii, construcţia corpului de chilii, a unui aghiasmatar cu altar de vară şi a gardului împrejmuitor.

Invităm credincioșii să participe la acest important eveniment duhovnicesc al Eparhiei noastre, începând cu ora 18.30.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL