November 10, 2026
News Ticker

Partidul Național Liberal! Legea privind modificarea Codului Penal a fost promulgată!

Propunerea legislativă de modificare a Codului Penal, inițiată de președintele Senatului și al Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, împreună cu secretarul general al PNL, deputatul Lucian Bode, a fost promulgată de președintele României.
,,Am încredere că noile prevederi, care sunt în vigoare de astăzi, vor fi un motiv de descurajare pentru cei care intenționează să se manifeste violent, care sunt abuzivi cu cei din jur și care pun în pericol vieți prin comportamentul lor antisocial. Am adus aceste modificări la Codul Penal cu gândul mai ales la cei vulnerabili, cum sunt copiii, care au nevoie de protecția noastră, a tuturor.
Trăim într-o societate în care violența cunoaște forme din ce în ce mai complexe de manifestare, de aceea autoritățile statului trebuie să aibă instrumente ferme pentru a contracara și sancționa infracțiunile, mai ales pe cele în forme agravante și săvârșite împotriva celor vulnerabili. Este o lege pentru oameni, care îndeamnă la responsabilitate și la respect față de semeni!”, Lucian Bode, secretarul general al PNL.
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL