Weekendul acesta am făcut #EchipaPentruNatură și ne-am bucurat de două zile minunate în inima Bucegilor, la primul #EcoCamp organizat în cadrul programului „Natură curată, relaxare adevărată”, dezvoltat de Bere Ciucaș și asociația Act for Tomorrow.
Am avut alături peste 𝟏𝟑𝟎 𝐝𝐞 𝐯𝐨𝐥𝐮𝐧𝐭𝐚𝐫𝐢, 𝐚𝐧𝐠𝐚𝐣𝐚𝐭̦𝐢 Ursus Breweries, din Brașov, Buzău, București și Galați, precum și o parte din echipa partenerilor noștri de mobilitate, Autonom, care s-au implicat cu multă dedicare și determinare să curețe deșeurile aruncate iresponsabil în 𝐳𝐨𝐧𝐚 𝐋𝐚𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐁𝐨𝐥𝐛𝐨𝐜𝐢, pe malurile pârâului care traversează satul Glod, comuna Moroieni și în zona Peșterii Ialomița din Parcul Natural Bucegi.
Am campat într-un peisaj de vis, în 𝐳𝐨𝐧𝐚 𝐏𝐚𝐝𝐢𝐧𝐚-𝐏𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐚 și ne-am trezit dimineața admirând munții și respirând aer rece și proaspăt. Seara, am încins grătarul, am cântat cântece la chitară și ne-am strâns ca o adevărată comunitate în jurul unui foc de tabără simbolic, unde ne-am simțit bine cu dans și voie bună.
Diminețile și după amiezile, le-am petrecut curățând zonele afectate de deșeuri, și cu fiecare sac strâns, ne-am bucurat că ne putem aduce contribuția pentru ca în această zonă atât de frumoasă să nu mai existe deșeuri aruncate iresponsabil în natură.
Practic, #EcoCamp a însemnat o experiență completă de 𝗿𝗲𝗹𝗮𝘅𝗮𝗿𝗲 𝗮𝗱𝗲𝘃𝗮̆𝗿𝗮𝘁𝗮̆ în 𝗻𝗮𝘁𝘂𝗿𝗮̆ 𝗰𝘂𝗿𝗮𝘁𝗮̆, iar pentru asta le mulțumim și le suntem recunoscători tuturor voluntarilor prezenți și partenerilor noștri de la Bere Ciucaș, cu sprijinul cărora am reușit să organizăm acest eveniment.
Aducem un rând mare de mulțumiri și tuturor 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 care ne-au ajutat cu toate resursele lor să organizăm acest eveniment, care va rămâne mult timp în inimile noastre:
– Salvamont Salvaspeo Dâmbovița, unde am cunoscut niște oameni extraordinari, care ne-au găzduit în spațiul lor și care ne-au ghidat și purtat de grijă timp de 2 zile;
– 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐧𝐨𝐦 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 – partenerul nostru de mobilitate, datorită căruia am putut transporta de la București toate materialele de care am avut nevoie pentru a organiza acest eveniment;
– Prietenilor noștri de la Asociatia Studenteasca Ingmed, Pitesti, care s-au alăturat echipei, și ne-au sprijinit cu resursele lor pentru a organiza acest eveniment;
– Asociatia Chindia Jurasic Park și domnului Nicu Posta, un vechi prieten al muntelui și un cunoscător al zonei, pentru că ne-a ajutat în permanență cu sfaturi, resurse și cu identificarea zonelor cu deșeuri;
– Primaria Moroeni, care ne-a sprijinit să colectăm sacii de deșeuri strânși în cadrul ecologizărilor;
– Întregii 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐞 𝐀𝐜𝐭 𝐟𝐨𝐫 𝐓𝐨𝐦𝐨𝐫𝐫𝐨𝐰, colegilor noștri care au muncit la foc continuu, pentru ca voluntarilor să nu le lipsească nimic și să se poată bucura de această experiență.
Promitem să ne reîntoarcem la munte, de câte ori va fi nevoie, și promitem să organizăm în continuare astfel de evenimente unde îmbinăm grija pentru mediu, cu relaxarea în natură curată și distracția.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.OkRead more
Leave a Reply