November 10, 2026
News Ticker

Pr. Dr. Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei! O voce în deșertul acestei lumi!

O VOCE ÎN DEȘERTUL ACESTEI LUMI!
O voce care mustră și îndreaptă, care vorbește despre derapajele lumii, mai ales despre minciună, falsitate și lăcomie, superficialitate și nedreptate.
O voce care străbate mileniile și ajunge până la noi, îndemnându-ne să nu ne mulțumim cu orice și mai ales să nu acceptăm ipocrizia ca model de viață.
O voce care ne îndeamnă să nu punem nimic mai presus de Dumnezeu. Din adâncurile istoriei, vine către noi și rușinează orice încercare de ascunde glasul libertății și al adevărului, îndreptându-ne pe calea binelui, a frumosului și a adevărului, pentru a ne înălța de la cele ce par tari și statornice, mărețe și atrăgătoare, la cele cu adevărat importante.
Sfântul Profet Ilie Tesviteanul este cel care și astăzi impresionează cu hotărârea și curajul lui de a îndrepta chipul sluțit al unei lumi fără Dumnezeu. A certat cu multă înțelepciune pe puternicii zilei, arătându-le că fără a respecta fundamentele spirituale ale lumii, nu au cum să reușească vreodată ceva și că autoritatea lor trebuie să se fundamenteze pe bunătate, echilibru, echitate și adevăr. I-a înfruntat pe cei ce credeau că pot totul și că li se cuvine orice.
În pofida criticilor de ocazie, a celor ce nu fac decât să dărâme, a îndemnat la profunzime și înnoire. A îndreptat derapajele unei lumi în dezagregare, arătând că idolatria, adică înlocuirea lui Dumnezeu cu tot felul de creații ale minții, nu duce decât la dezastru. A luptat, a învățat, a înfruntat și mai ales a învins.
O lume hidoasă și rea, poleită numai cu intenții aparent bune și ne-a dat și nouă astăzi un exemplu că fără Dumnezeu nimic nu se poate!
Merită să-l urmăm!
Pr. Dr. Ionuț Ghibanu – Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei
Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL