Susținem cererea Consiliului Național al Românilor din Ucraina de a elimina complet sintagma “limba moldovenească” la nivel de stat și în spațiul public din Ucraina.
Considerăm că utilizarea sintagmei “limba moldovenească” este o invenție sovietică care nu are nicio bază lingvistică sau culturală reală. Guvernul de la Kiev ar trebui să urmeze exemplul Republicii Moldova și să renunțe definitiv la această sintagmă, recunoscând că limba vorbită în această regiune este limba română.
Alternativă Dreaptă solicită autorităților de la Kiev să respecte diversitatea lingvistică și culturală a țării și să promoveze unitatea națională prin recunoașterea oficială a limbii române și renunțarea la termenul “Limba Moldovenească”.
Ne reafirmăm sprijinul pentru poporul ucrainean în acest moment dificil și considerăm că autoritățile de la Kiev trebuie să înțeleagă că recunoașterea oficială a limbii române ar contribui la consolidarea unității naționale și ar consolida relațiile bilaterale între Ucraina și România.
Partidul Alternativa Dreaptă îndeamnă autoritățile de la Kiev să ia în considerare cererea Consiliului Național al Românilor din Ucraina și să renunțe definitiv la utilizarea sintagmei „limbă moldovenească”. În același timp, suntem hotărâți să sprijinim Ucraina în eforturile sale de apărare și reconstrucție, într-un spirit de cooperare și prietenie.
Vom continuă să susținem drepturile românilor din diaspora și să luptăm împotriva oricărei forme de discriminare lingvistică sau culturală. Valorile noastre sunt fundamentate pe respectul pentru identitatea națională, drepturile omului și principiile democratice.
Ne angajăm să lucrăm împreună cu toți cei implicați pentru a asigura un viitor sigur, prosper și unit pentru toți cetățenii români de pretutindeni.
sursa – Alternativă Dreaptă
Facebook Comments Box


Leave a Reply