„Sănătatea este cel mai de preț bun pe care îl avem și de care trebuie să ne îngrijim. Datoria noastră este să ne asigurăm că toți cetățenii au acces la servicii medicale și că investițiile pe care le avem deja planificate vor crește calitatea acestor servicii.
Programul Național de Redresare și Reziliență asigură finanțarea necesară spitalelor regionale și multor alte centre medicale din țară, atât pentru construirea de la zero a unor unități ori secții noi, cât și pentru îmbunătățirea infrastructurii sanitare existente. Luna trecută am demarat apelul de proiecte pentru 79 de programe deja asumate prin PNRR, cu o valoare totală de 5,5 miliarde euro. Un mare pas înainte îl vom marca în a doua jumătate a acestui an, când vor începe lucrările la primele trei spitale regionale din Cluj-Napoca, Iași și Craiova.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, adresez felicitările mele personalului medical pentru întreaga muncă depusă, pentru dedicarea și atenția cu care își face meseria, în fiecare zi, pentru binele nostru, al tuturor.”, premierul României, președinte al Partidului Național Liberal Nicolae Ionel Ciucă.
sursa – PNL
Facebook Comments Box


Leave a Reply