Având în vedere situația curentă, ne dorim ca Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița să se alăture încercării noastre de a pune capăt violenței în cadrul unităților de învățământ, să intervină și să ia măsurile necesare pentru medierea și soluționarea cazului.
Transferul elevului în altă instituție de învățământ nu este o alternativă propice și de lungă durată, dat fiind faptul că atitudinile și acțiunile acestuia au fost repetate și în cadrul școlii la care a fost înmatriculat înainte de Școala Gimnazială “Coresi”.
Membrii Consiliului Județean al Elevilor Dâmbovița își exprimă îngrijorarea pentru persoanele afectate.
“Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița, unica structură de reprezentare a elevilor dâmbovițeni, se declară puternic îngrijorat de situația apărută la Școala Gimnazială „Coresi” Târgoviște. În viziunea noastră, fiecare copil ar trebui să beneficieze de un climat școlar pașnic, în cadrul căruia să se poată dezvolta armonios, atât pe plan cognitiv, cât și pe plan psiho-emoțional.
Cerem DGASPC Dâmbovița să reevalueze situația elevului în cauză, având în vedere protestele repetate. Astfel, sugerăm ca aceștia să investigheze comportamentul elevului inclusiv în cadrul unității de învățământ, nu numai la domiciliu, așa cum s-a întâmplat până acum […]”
Poziția integrală poate fi citită accesând link-ul următor.

Facebook Comments Box


Leave a Reply