November 10, 2026
News Ticker

Poliția Dâmbovița! Constatări pe drumurile publice din județ!

La data de 7 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au depistat un tânăr de 21 de ani, din Valea Voievozilor, care ar fi condus un autoturism, pe DN 71, din direcția Sinaia către Fieni, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Totodată, în cursul nopții trecute, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au oprit pentru control, pe DJ 401A, în localitatea Mogoșani, un autoturism condus de o tânără, de 19 ani.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, prezentând un rezultat cu o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferiței i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au surprins, pe bd. Independenței din Târgoviște, un bărbat de 32 de ani, din localitate, care ar fi condus un autoturism fiind sub influența alcoolului și a unor substanțe psihoactive.

Acesta, în urma testării cu aparatul etilotest, a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0.28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, întrucât exista suspiciunea consumului unor substanțe interzise, cel în cauză a fost condus la spital, unde a prezentat un rezultat preliminar pozitiv în ceea ce privește consumul de substanțe psihoactive.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL