Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat…
L-au jucat, și L-au condamnat la moarte, pentru că le-au vindecat bolnavii, le-au înviat morții și pentru că le-au spus adevărul. O judecata cruntă și nemiloasă, cu un proces pe fugă, fără ca măcar să aibă vreo vină. Nu au priceput că Cel pe care ei îl judecă, era chiar Judecătorul acestei lumi. L-au răstignit, pentru că a iubit într-un mod nebun pe cei care fără mila îl răstigneau. Poporul Îl huiduia de zor la îndemnul celor care nu au înțeles dragostea Lui. Mama Lui, împreună cu cei care cu adevărat Îl cunoscuse, erau liberi să nu spună nimic. O singură acuzație, făcea din cei care priveau nerăbdători cum se scurge sânge nevinovat, niște lei care nu se mulțumeau doar cu sângele, ci care voiau cu tot dinadinsul să se asigure că a murit.
Erau entuziasmați văzând că din coasta Lui curgea sânge și apă. În sfârșit, L-au omorât pe Cel care nu făcuse nimic decât să îi iubească și să îi vindece. Nici astăzi nu ne descurcăm prea bine. Ne vorbim pe fugă, ne zâmbim forțat, ne împiedicăm unii de alții și ne judecăm unii pe alții. Uităm de compasiune și de dragoste. Nu facem nimic, așteptăm decât ca istoria să se repete iar și iar…
– Mântuirea?
– Este pentru cei care vor răbda până la sfârșit.
Conovici Daniel Constantin, elev la Seminarul teologic ortodox ,, Sfântul Ioan Gură de Aur ” municipiul Târgoviște.
Leave a Reply