November 10, 2026
News Ticker

Drama cumplită în București! 2 pensionari s-au aruncat de la etajul 7 al unui bloc!

Doi pensionari, în vârstă de 89, respectiv 90 de ani, s-au aruncat de la etajul 7 al unui bloc din Capitală vineri, 23 septembrie.

Tragedia a avut loc în zona Barbu Văcărescu, din Sectorul 2, iar sinuciderea este principala ipoteză a anchetatorilor. Ambii au fost declarați morți de echipajul sosit la fața locului pentru a le acorda primul ajutor.

Bătrânii ar fi fost îngrijiți de o vecină, însă aceasta ar fi plecat să facă cumpărături, astfel că i-a lăsat singuri pe cei doi.

De asemenea, cei doi ar fi locuit la etajul trei, însă au urcat patru etaje și s-au aruncat în gol de la intrarea de la ghenă de la nivelul 7 al imobilului.

”În data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 12:10, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 6 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat și o femeie, s-ar fi precipitat de la etajul 7 al unui bloc, situat în Sectorul 2.

La fața locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum și polițiști din cadrul secției.

În pofida eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul celor două persoane, ambele în vârstă de 89 de ani.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.

Trupurile neînsuflețite vor fi transportate la INML în vederea efectuării necropsiei”, a transmis Poliția Capitalei.

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL