Ceea ce dăruim celui de lângă noi, sufletește sau material, devine comoară nepieritoare – faptă bună – singurul tezaur pe care îl putem lua cu noi când vom pleca din această lume în realitatea veșniciei.
Cu toții suntem trecători prin viața pe care Divinul Creator ne-a împărtășit-o numai pentru a învăța că dacă iubim, dăruim și suntem reflexii ale iubirii Sale, este singurul lucru cu adevărat important din lume, comoara supremă a vieții noastre.
Acesta este secretul lui Dumnezeu, acel secret pe care a dorit să ni-l dăruiască, înomenindu-Se, din iubire pentru noi și pentru mântuirea noastră, venind alături de noi, trăind viața noastră, durerile și neliniștile, căutările și neputințele, aspirațiile și lipsurile noastre.
Pr.dr. Ionuț Ghibanu – Vicar Eparhial Arhiepiscopoa Târgoviștei


Leave a Reply