AD reprezintă alternativa principială și doctrinară la etatism, corupție și incompetență.
Conservatorismul nostru și perspectivele “creștin-democrate” sunt întemeiate pe respectul pentru drepturile individuale și statul de drept, precum și pe solidaritatea în jurul valorilor națiunii.
Respectăm diversele convingeri politice și sociale pe care cetățenii români le au. Considerăm totuși că este momentul în care, pentru noi toți, sunt necesare clarificări și asumări doctrinare. Starea națiunii are de-a face cu ideile și programele care au fost aplicate în toți acești ani.
Inițiativa pe care ne-o asumăm este să clădim împreună o alternativă cuprinzătoare și credibilă, întemeiată pe valorile și abordările dreptei conservatoare.
Dorim să colaborăm cu toți cei care ne împărtășeșc credința în caracterul fundamental al drepturilor omului, să învățăm din experiența, expertiza și perspectivele lor, dar mai ales, să fim solidari. Este absolut necesar să refuzăm conflictele bazate pe interese înguste, minore și trecătoare, care ne-ar zădărnici tuturor strădaniile și să acționăm împreună ca adversari ai oricăror forme de autoritarism ori colectivism, indiferent de justificarea lor, tradiționalistă ori progresistă.
Îi așteptăm alături de noi pe toți cei care vor să lupte pentru apărărarea valorilor democratice constituționale, respingerea extremismelor ideologice, atât de tip vechi, cât și cele de extracție “progresistă”.
Sursa – Alternativa Dreaptă


Leave a Reply