Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. (Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1)
Am ascultat cu toții, în duminica a III a, a Sfântului şi Marelui Post la citirea Sfintei Evanghelii, îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos de a-I urma Lui doar “dacă voim”, fără a fi constrânși de împrejurimi ci doar din propria convingere și dorință. Dumnezeu, care nu voiește moartea păcătosului ci doar ca acesta să se întoarcă și să fie viu, dorește ca fiecare om care se naște pe pământ să-L urmeze pe Fiul său Iisus Hristos, să îl mărturisească și să îl slujească pe tot parcursul vieții pământești, ca mai apoi la trecerea în viața veșnică să fie primit în Împărăția lui Dumnezeu cea gătită oamenilor drepți. Urmarea Domnului Iisus Hristos nu se rezumă doar la a-L mărturisi cu buzele noastre că El este Mesia Mântuitorul Lumii, fără a depune un minim efort în slujirea lui Hristos. În Evanghelia lui Marcu la capitolul 8, Domnul Hristos ne arată vădit că “Urmarea Domnului” implică efort din partea noastră. Ne spune că avem nevoie să ne lepădăm de sine și să ne luăm fiecare crucea și mai apoi să căutăm să îi urmăm și să îi slujim Domnului.
A ne lepăda de sine înseamnă a renunța la viața noastră păcătoasă, a renunța la vicii sau adicții care sunt în contrast cu virtuțile la care ne cheamă Dumnezeu. Viciul, de orice natură ar fi el, ne va crea mereu un disconfort cognitiv și spiritual, și mai devreme sau mai târziu ne va duce cu siguranță la un abandon duhovnicesc. Făcându-ne o sinceră autoevaluare, vom descoperi singuri că multe lucruri din viața noastră trebuie îndreptate, nefiind în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Chiar dacă ni se pare că trăim o viață duhovnicească satisfăcătoare, trebuie să ne întrebăm: “Atât pot eu să fac pentru Dumnezeu? Atâta atenție merită Dumnezeu din partea mea ? Doar atât pot eu să fac pentru statura mea duhovnicească ?”
Cu siguranță fiecare dintre noi facem câte ceva pentru Dumnezeu. Cinstim duminica cum se cuvine, ne purtăm firesc și civilizat în societate. Dar oare atât pot să fac eu pentru Dumnezeu? Mai mult, ar trebui să ne cercetăm faptele noastre. Chiar dacă ni se par a fi fapte bune, oare ele sunt plăcute lui Dumnezeu? Să nu uităm că ambii fii ai lui Adam aduceau jertfă lui Dumnezeu dar numai jertfa adusă de Abel era bine primită de Dumnezeu, lucru ce l-a înfuriat pe fratele său Cain.
A ne lepăda de sine mai înseamnă să nu mai trăim viața care ne-ar plăcea nouă să o trăim, ci să o trăim pe aceea care i-ar plăcea lui Dumnezeu, adică să nu mai facem voia noastră ci voia lui Dumnezeu. Știm că voia noastră poate fi ușor denaturată de influența celui rău, în schimb dacă vom căuta să aflăm care este voia Domnului și o vom și urma, niciodată nu ne vom afla în rătăcire.
Cuvintele Evangheliei pot părea grele: să te lepezi de sine, să urmezi Lui Hristos…. dar ce este mai frumos decât bucuria descoperită în greutate, decât lumina descoperită pe calea ce pare atât de grea? Ce te poate împlini mai mult ca om decât lupta devenirii în iubirea Lui Hristos ? Zice Sfântul Maxim Mărturisitorul că ”sufletul este ecoul îndepărtat al vocii Cuvântului”. Cum, așadar, ar putea să ne pară grea calea Lui Hristos având în noi acest ecou? Nu trebuie decât să Îl ascultăm pe toate undele chemării Sale si să rezonăm cu inimă bună căii de împlinire frumos așezată în Porunca cea Nouă: ”Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.”
Luarea Crucii percepută ca așezarea iubirii Lui Hristos în propria viață și împărțită cu aproapele nostru prin fiecare suflare de viață, nu face altceva decât ca întreaga existență să devină un ecou al Cuvântului frumos exteriorizat prin chipuri luminoase, inimi bune și fapte și mai bune…
Hristos este iubire! Tu ți-ai luat Crucea?
CONOVICI DANIEL-CONSTANTIN, elev la Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Ioan Gură de Aur “ din municipiul Târgovişte.
Leave a Reply