Tren Metropolitan în Județul Dâmbovița! Aceasta este intenția administrației județene, cu sprijinul Ministrului Secretar de Stat din Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, proiect care ar presupune stații mai dese, dezvoltarea infrastructurii feroviare și noi trenuri între zonele urbane Dâmbovițene.
“Ionuț Săvoiu este un Ministru Secretar de Stat cu greutate, ceea ce Dâmbovița n-a avut niciodată! Are în subordine, în afară de CFR Marfă și CFR Călători, vreo 15 societăți comerciale din subordinea Ministerului Transporturilor și Metroul. Pentru mine, Ionuț Săvoiu este o surpriză plăcută, cum a început mandatul de Ministru Secretar de Stat la Ministerul Transporturilor. Să știți că este un om activ, un om implicat și, de când este Ionuț Săvoiu acolo, intr-un timp foarte scurt, vom semna un protocol de colaborare între Consiliul Județean Dâmbovița și Ministerul Transporturilor pentru includerea Județului Dâmbovița în dezvoltarea infrastructurii CFR, pentru realizarea unui Tren Metropolitan în județul Dâmbovița, cu punct important și de dezvoltare, municipiul reședință de județ, Tărgoviște”, a mărturisit Corneliu Ștefan – Președinte Consiliul Județean Dâmbovița, în Studioul TV Online Riposta pe Net Târgoviște și damboviteanul.com.


Leave a Reply