Sfântul Voievod Neagoe Basarab este modelul autentic de conducător creștin! Este modelul pe care ni l-a lăsat tuturor, peste veacuri, de aici, de la Târgoviște.
Sfântul Voievod Neagoe Basarab, în „învățăturile” sale către fiul său Teodosie, ne-a lăsat nu numai principii de guvernare politică a Statului, principii morale de educare a tineretului, ci și principii de îmbunătățire spirituală care oferă celor ce le vor urma moștenirea adevăratelor valori, cele duhovnicești.
Următoarele cuvinte, exprimate atât de frumos de către Sfântul Voievod Neagoe Basarab, se aplică extrem de bine şi în zilele noastre întrucât administraţia publică județeană va fi plină de angajaţi care îşi vor găsi un loc de muncă “călduț” prin “grija” rudelor, nașilor sau ale “prietenilor”, ca să nu mai vorbesc despre ce fac actualii lideri județeni care își pun apropiații în funcții pe care unii nu le merită. Veți vedea ce urmează!
Citiți cu atenție ce spunea Sfântul Voievod Neagoe Basarab:
“Iată, feţii miei şi aleşii lui Dumnezeu şi unşii lui, şi de aceasta, cât mă putui pricépe, vă învăţ: cum şi în ce chip să cade Domnului să-şi tocmească boiarii. Când veţi vrea să puneţi boiari, nu să cade să căutaţi căci vă vor fi rudenii, pentru acéia să-i puneţi, că acéia iaste făţărnicie. Că dar de veţi fi avându rudenii multe, sau de vor vrea rudeniile tale să aibă cinste şi socoteală mai multă decât alţii, cum s-ar zice, toate măririle pre dânşii să razime, ci nu iaste bine. Căci că cel ce va să fie domn adevărat, aceluia nu i să cade să aibă rudenii, ci numai slugi drépte. Iar slugile care vor fi săraci şi să vor fi nevoit de vă vor fi slujit cu dreptate, voi să-i daţi îndărăt şi să căutaţi numai rudelor voastre? Sau de vor zice cineva: «Noi suntem feciori de boiari, ci nu să cade să ne scoţi pre noi şi să pui pre cei săraci, să fie mai nainte de noi». Dar de vei fi avându neam şi rudenie multă şi va fi plini de hlăpie şi neomenie şi nu vor fi harnici, sau den feciorii de boiari, de vor fi fost părinţii lor oameni buni, iar ei vor fi nevrédnici, décii de ce treabă vă vor fi? Crez, ştii, că nu te-au ales nici te-au unsu ei domn, ci Dumnezeu, ca să fii tuturor dreptate. Iar aceasta iaste adevărat: de vor fi rudeniile tale şi feciorii de boiari oameni buni de treabă şi de folos, foarte va fi lucru bun când vor fi ei la cinste şi la boerii, că aceasta nu zic eu că iaste vreun lucru rău, ce bun şi să cuvine.”
Cu Dumnezeu înainte!
Ionuț Ghibanu – Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei


Leave a Reply