November 10, 2026
News Ticker

Primarul a avut dreptate! Prefectul și Subprefectul, absenți de la ședinta de constituire a CLM Târgoviște!

Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a avut dreptate! Prefectul și Subprefectul Județului Dâmbovița au absentat de la ședința de constituire a Consiliului Local Municipal Târgoviște. Prefectul Aurelian Popa, cel care face programările reuniunilor de constituire a consiliilor locale, a preferat să fie prezent la Consiliul Local Orășenesc Găești, evident, unde este un primar PNL (Gheorghe Grigore), în dauna Consiliului Local Municipal Târgoviște, care reprezintă cea mai mare comunitate locală din Județul Dâmbovița.

De altfel, Prefectul și Subprefectul NU au fost prezenți nici la ședința de constituire a Consiliului Județean Dâmbovița, iar absența reprezentanților Guvernului în teritoriu, la ședința Consiliului Local Municipal Târgoviște, a survenit chiar în ziua în care Instituția Prefectului furniza presei locale un comunicat de presă în care se face apel la unitate socială și solidaritate între instituții (Sic !), în contextul creșterii numărului de cazuri de Covid – 19.

În altă ordine de idei, Preotul Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Targoviștei, Ionuț Ghibanu, i-a oferit Primarului Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, o Biblie și o icoană cu Sfântul Voievod Neagoe Basarab.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL