November 10, 2026
News Ticker

Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan! Bineînțeles că am avut emoții!

Primarul Targovistei, Daniel Cristian Stan, recunoaște că a avut emoții la alegerile din 27 septembrie, emoții risipite pe măsură ce era informat pe marginea rezultatelor înregistrate la secțiile de votare. În altă ordine de idei, liderul PSD Târgoviște concluzionează că cei care au plecat la PRO România n-au performat la aceste alegeri locale.

 “Bineînțeles că am avut emoții, suntem oameni cu toții ! Bineînțeles că m-au încercat tot felul de sentimente, dar, totuși, experiența politică, sondajele pe care le-am făcut, discuțiile cu oamenii și reacțiile lor, toate acestea mă făceau, totuși, să uit repede acest sentiment de îndoială. N-am avut prea mult acest sentiment, dar, bineînțeles că emoții am avut. Nu vă puteți închipui ce emoții am avut în secția de vot când se deschide urna în care târgoviștenii au introdus votul. Nu vă puteți închipui ce emoții am avut. În 4 ani am avut mai multe emoții, dar acum era și o presiune mai mare, întrucât, după 4 ani, dacă ai fi pierdut, înseamnă că ceva a fost în neregulă. Au fost niște rezultate absolut incredibile, apropos de PRO România și de PSD. N-am vorbit niciodată despre PRO România în timpul campaniei sau înainte, dar acum trag niște concluzii. Primarul de la Bacău – primar PSD, primarul de la Slobozia – primar PSD, primarul de la Giurgiu – primar PSD, de 70%, trecuți la PRO România, candidați de la PRO România, acum nici măcar pe locul 2 nu s-au situat acești primari, ci pe 3 sau pe locul 4. Asta înseamnă că cetățenii apreciază stabilitatea, că rămâi în echipă. Au fost momente grele pentru PSD anul trecut, au fost momente foarte grele, unii au plecat, s-au dus, au zis că vor construi altceva, ei, uite, că nu-i atât de simplu. Cum ajuți acest partid, să pleci ?! Nu-i așa ! Aici, în Târgoviște, PSD este reprezentat de Daniel Cristian Stan și de echipa din jurul lui, iar târgoviștenii au pus ștampila pe PSD, chiar dacă nu sunt votanți tradițional PSD”, a mărturisit Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște, în cadrul emisiunii Riposta !, la Columna TV Târgoviște.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL