Câteva sute de persoane au protestat în Piaţa Victoriei împotriva măsurilor luate de autorităţi pe perioada pandemiei.
S-a ajuns aici din cauza unor demersuri punctuale ale autorităţilor care au prăbuşit încrederea în rândul populaţiei:
– Negarea, în primă situaţie, a crizei. În martie, cu doar 5 zile înainte de instituirea Stării de Urgenţă, Preşedintele voia să demitizeze boala.
– Comunicarea triumfalistă de pe perioada Stării de Urgenţă şi de Alertă: „cel mai bun Guvern, criza a fost gestionată perfect, suntem mult mai frumoşi şi mai deştepţi decât spaniolii sau italienii”.
– Concentrarea discursului public orientat către populaţie pe măsuri coercitive: amenzi, izolare şi carantină forţate, puşcărie etc.
– Măsuri absolut ilogice de relaxare a restricţiilor – numărul cazurilor creştea, Guvernul mai ridica nişte măsuri.
– Testarea insuficientă care nu a condus niciodată la o evaluare corectă, într-un interval mai scurt de timp, a incidenţei infectărilor în rândul populaţiei. Asta a creat terenul fertil pentru ideea manipulării numărului de infectări.
– Acţiuni ale unor politicieni care induceau ideea că regulile sunt doar pentru fraieri: petrecerea din biroul lui Orban, întrunirea PNL de la Iaşi, party-ul lui Manda de lângă Craiova sau petrecerea lui Rareş Bogdan de la Cluj-Napoca. – Scandalul politic reluat cu virulenţa de dinainte de pandemie pe te miri ce subiecte: de la data organizării alegerilor, până la legislaţia privind carantina. Oamenii au înţeles, în mod natural, că e business as usual.
Încă numărul celor care au protestat în Piaţa Victoriei este considerabil mai mic decât al celor din alte ţări dezvoltate din Vestul Europei. Problema este că acest val negaţionist, în ciuda evidenţelor, are tendinţa de creştere exponenţială.
De aceea, reprezentanţii autorităţilor se dau jos din turnul lor de fildeş şi fac eforturi mai mari de explicare a situaţiei în care ne aflăm.
Liliana Nițu – Președinte PMP Dâmbovița


Leave a Reply