November 10, 2026
News Ticker

400.000.000 de lei! Fonduri atrase nerambursabile de Primăria Târgoviște pe diverse proiecte!

‼ Ne plac cifrele. Mai ales când ele ating recorduri și mai ales când recordurile se reflectă în dezvoltarea comunității.

Iată un astfel de record: 400.000.000 lei. Este valoarea tuturor proiectelor aflate în derulare în municipiul Târgoviște cu fonduri NERAMBURSABILE (bani europeni, PNDL, CNI, Fondul de Mediu). Niciodată, orașul nostru nu a cunoscut un motor mai puternic de finanțare ca astăzi. Vorbim de toate domeniile posibile: școli, grădinițe, creșe, parcuri, transport public, infrastructură stradală, cinematograf etc. etc. etc. Am impus un ritm de lucru incredibil și l-am crescut în fiecare zi. Și nu avem de gând să ne oprim.

Am reușit să facem o ECHIPĂ atât de puternică, încât am impresia că nimic nu ne poate opri din drumul pe care l-am deschis. Am fixat obiective înalte, pentru a ne motiva suplimentar. Vrem să facem din Târgoviște un centru-urban pe care toți cei ai locului să-l iubească, iar vizitatorii să-l respecte și să-l admire.

Motivația principală sunteți voi, târgoviștenii. Cei cărora v-am promis să facem din acest oraș #Acasă, în cel mai frumos sens al cuvântului. După cum vedeți, N-AM AVUT TIMP DE JOACĂ. Și nici nu am obosit. Mergem mai departe, încurajați în fiecare zi de cuvintele voastre.

Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL