November 10, 2026
News Ticker

Cosmin Bozieru, Vicecoordonator PRO România! Zonele metropolitane reprezintă motoarele economice ale unei regiuni!

Inelul 2 de centură și zona metropolitană a Târgoviștei! Acestea sunt doar două dintre subiectele abordate de oficialii PRO România Dâmbovița la ultima conferință de presă, inelul 2 de centură și dezvoltarea zonei metropolitane ar putea, în opinia liderilor PRO România, să conducă la dezvoltarea economică a Municipiului Târgoviște pentru următorii 10 ani.

 “Stiu că există un proiect mai vechi cu privire la inelul 2 de centură și noi vrem să-l readucem pe agenda publică, pentru că noi considerăm că este primul pas pentru dezvoltarea zonei metropolitane. Acest proiect va fi gândit împreună cu reprezentanții UAT – urilor din jurul municipiului, cu primarii comunelor care vor fi și ele parte ale acelui proiect. Nu putem să scriem la nesfârșit proiecte numai pentru interiorului Municipiului Târgoviște. Trebuie să le gândim și să acționam unitar. Transportul public în comun a fost gândit numai pentru municipiu și vor fi afectate persoanele care călătoresc cu autobuzul de la Aninoasa, Șotânga, Răzvad, Văcărești sau Ulmi și care vor trebui să coboare la marginea orașului. Dacă vor să ajungă în oraș, trebuie să ia alt autobuz. O abordare greșită, în opinia noastră. De asemenea, avem date care ne arata că viitorul dezvoltării economice sunt zonele metropolitane. Un raport EuroStart ne arata că zonele metropolitane generează aproximativ 70 % din PIB, înregistrează cele mai rapide rate de creștere a populației, generează o cota semnificativă din numărul locurilor de muncă create și concentrează o cotă semnificativă de absolvenți de învățământ terțiar. Zonele metropolitane reprezintă motoarele economice ale unei regiuni, iar dacă aceste motoare nu funcționează bine, atunci nu funcționează nici economia. Din păcate, în Municipiul Târgoviște aceste motoare nu funcționează, se subliniază într-o alt analiză pe care Banca Mondială a făcut-o pentru Ministerul Dezvoltării. Astfel de proiecte trebuie promovate cu celeritate dacă avem o viziune despre cum vă arata Targovistea în următorii 10 ani. Sigur, sunt importante și panseluțele din sensurile giratorii și locurile de joacă, dar, cum ar trebui să avem la nivel național un proiect de țară, un proiect regional ar trebui să constituie o prioritate pentru administrația municipală, indiferent de culoarea politică pe care o are”, a declarat Cosmin Bozieru – Vicecoordonator PRO România Dâmbovița, ex – Viceprimar al Municipiului Târgoviște.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL