November 10, 2026
News Ticker

Ministerul Finanțelor Publice continuă în iunie emisiunile de titluri de stat pentru populație

Românii pot subscrie începând de astăzi, 3 iunie 2019, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

“Cei peste 33.000 de români care au investit mai mult de 1,7 miliarde de lei în primele cinci luni ale acestui an, sunt o dovadă evidentă a succesului Programului Tezaur. Prin emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv persoanelor fizice, Ministerul Finanțelor Publice oferă o alternativă sigură de economisire cu dobânzi și maturități atractive, pe care românii o pot accesa și pe viitor”, a precizat dl Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • în perioada 03 – 28 iunie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului;
  • în perioada 03 – 27 iunie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 03–26 iunie 2019 din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri  doar   în       perioada       de      subscriere.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.

Prospectul de emisiune, și orice eventuale modificări ale acestuia, se publică pe: http://www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro , https://www.comunicatii.gov.ro , https://www.posta-romana.ro

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL