November 10, 2026
News Ticker

Hai cu promovarea! Victorie în Marele Derby! Chindia Târgoviște – Academica Clinceni 1-0

Chindia Târgoviște a ieșit victorioasă din confruntarea cu liderul Academica Clinceni, disputată în Joia Mare, la Târgoviște, pe stadionul Eugen Popescu, în fața a mii de suporteri. Partida s-a terminat 1-0, iar băieții noștri reușesc, în urma acestui succes, să se apropie la doar 3 puncte de primul loc. 

Sigurul gol al meciului a fost înscris de experimentatul Liviu Mihai, în minutul 20. În urma unei centrări din corner a lui Șerban, mingea a ajuns la ”decarul” târgoviștean, care, rămas liber la 7 metri, a șutat puternic direct în vinclul din stânga porții. O ocazie mare de gol a fost și cea a căpitanul Cherchez, care putea face 2-0 în minutul 34, însă șutul său din semi-foarfecă a trecut milimetric pe lângă bară.

Succes extrem de important pentru formația pregătită de Viorel Moldovan care administrează Clinceniului prima înfrângere după 13 meciuri fără greșeală și după 6 partide fără gol primit. Un succes răsunător care micșorează diferența din clasament dintre cele două candidate la promovare. Acum, doar trei puncte le despart pe Chindia și Clinceni, cu şase meciuri rămase de disputat până la finalul sezonului.

Mii de fani dâmbovițeni au fost alături de echipa de suflet, suportul acestora fiind extrem de important pentru jucători și decisiv pentru obținerea acestei victorii. În etapa următoare, Chindia are programat un alt meci dificil, împotriva celor de la Sportul Snagov, o echipă încă rămasă în cărți pentru accederea în Liga 1. Jocul este programat luni, 6 aprilie, începând cu ora 18.00 și va fi televizat.

Bravo, băieți! Hai, Chindia!

►Chindia: Aioani – Martac, Bg. Şandru, Leca, D. Panait – D. Novac – Raţă (D. Dumitraşcu 76′), Liv. Mihai, Andr. Şerban – D. Florea (Val. Alexandru 68′), Cherchez (cpt.)(Cr. Neguţ 61′)

Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – C. Dinu, A. Mihaiu, Neicuţescu

Antrenor: Viorel Moldovan

►Clinceni: Ureche – Fl. Achim, Patriche (cpt.), Andr. Răuţă, Dobrescu – Bg. Barbu, Şut (Paţurcă 64′) – P. Pârvulescu (Cr. Dumitru 46′), Vas. Olariu, Rob. Ion (Horşia 76′) – Al. Buziuc

Rezerve neutilizate: Oct. Vâlceanu – Găină, Mitrov, Gliga

Antrenor: Ilie Poenaru

sursă foto: Facebook FC Chindia Târgoviște

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL