Autoritatea de Management Programul Operațional Capital Uman a publicat în data de 15.04.2019 Orientările pentru Grupurile de Acțiune Locală privind implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală la nivelul orașelor cu peste 20.000 locuitori.
Prin intermediul documentului programatic mai sus amintit, au fost stabilite termenele procedurale pe care GAL-urile vor trebui să le respecte.
Astfel, la acest moment, conform ghidului, Asociația Grupul de Acțiune Locală „Târgoviștea Egalității de Șanse” se află în etapa de revizuire a procedurii de evaluare și selecție a propunerilor de fișe de proiecte. Aceasta va trebui înaintată către AM POCU spre avizare, în termen de maximum 1 luna de la aprobarea Orientărilor pentru Grupurile de Acțiune Locală privind implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală la nivelul orașelor cu peste 20.000 locuitori.
În termen de maximum 1 luna de la validarea procedurii, GAL-ul va lansa apelurile de fișe de proiecte.
În paralel, experții Asociației Grupul de Acțiune Locală „Târgoviștea Egalității de Șanse” oferă suport potențialilor beneficiari de asistență nerambursabilă, prin derularea unor module de instruire privind sistemul informatic MySmis, dar și completarea unei cereri de finanțare/fișe de proiect.


Leave a Reply