Sprijin pentru elevi și studenți în achiziționarea de calculatoare
Guvernul continuă măsurile de îmbunătățire a sistemului de învățământ și, sprijină accesul elevilor și studenților la educație.
Programul “Euro 200”, care se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, are ca obiective stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C.
Continuăm să susținem elevii și studenții care provin din familii cu venituri reduse să achiziționeze calculatoare, prin acordarea sumei de 200 de euro.
De această sumă vor beneficia doar elevii care provin din familii în care venitul brut lunar pe membru de familie este de maximum 250 de lei.
Pot aplica elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani.
Distribuirea bonurilor valorice se va face în perioada 22 iulie – 9 august, la nivelul unităților de învățământ/universităților, urmând ca achiziţia efectivă a echipamentelor IT, la orice furnizor de profil, să se facă în intervalul 24 iulie – 10 octombrie 2019.
Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea computerului achiziţionat.
Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.
Prin bugetul pentru anul 2019, am asigurat finanțarea necesară, respectiv 12 milioane de lei, bani ce vor asigura sprijin pentru 12.000 de elevi și studenți.
În guvernarea PSD-ALDE am luat măsuri pentru a mări numărul tinerilor care beneficiază de sprijin, având în vedere că este un program de succes, de care au beneficiat peste 300.000 de elevi şi studenţi în cei 15 ani de aplicare.
Deputat Claudia Gilia – vicepreşedinte PSD Dâmboviţa şi preşedinte OFSD Dâmboviţa


Leave a Reply