Având în vedere necesitatea întreținerii în stare bună de utilizare a străzilor din oraș, administrația locală a decis dotarea societății de construcții a Primăriei Târgoviște cu utilaje specifice.
Astfel, a fost achiziționat un finisor de asfalt, un cilindru compactor pentru terasamente, un cilindru compactor pentru asfalt, o instalație de pulverizare amorsă, un cap-tractor, plus o platformă de transport utilaje, o semiremorcă basculabilă pentru transport asfalt, un buldoexcavator și o freză de asfalt.
Este pentru prima dată, după mulți ani, când administrația locală târgovișteană este capabilă să realizeze direct activitatea de întreținere a infrastructurii rutiere, cu efecte pozitive, am convingerea, asupra calității drumurilor din orașul nostru.
Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște


Leave a Reply