Municipalitatea târgovișteană a construit un nou loc de joacă, situat în Microraionul V, pe strada Ion Ghica, lucrările fiind executate de către Municipal Construct, societate aflată în subordinea Primăriei.
De altfel, obiectivul inaugurat în prezența primarului Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, viceprimarii Carmen Holban și Cosmin Bozieru, city managerul Liviu Stoica și președintele CJD, Adrian Țuțuianu, face parte dintr-un amplu program de înființare a 12 locuri noi de joacă pentru copii, pe care Primăria Târgoviște s-a angajat că le finalizează.
“Anul viitor, acest cartier va intra într-o reabilitare completă. Vor fi demolate toate garajele, vom intra și vom asfalta și noi vrem ca, în proporție de 100%, anul viitor, Microraionul V să fie reabilitat din punct de vedere al infrastructurii. Mă refer la străzi, iluminat public, spații verzi și tot ce înseamnă infrastructură urbană modernă“, a afirmat Daniel Cristian Stan – primarul Municipiului Târgoviște.
“Îl felicit pe Cristi Stan pentru că se ocupă de cartierele mărginașe ale Târgoviștei, de care nu prea s-a ocupat nimeni în ultimii ani și că are un program foarte precis de reabilitare a infrastructurii stradale, trotuarelor, iluminatului public, spațiilor verzi din Cartierul Micro V, continuând un proces de modernizare și de aducere a orașului la standardele necesare unui oraș modern. Îi sunt alături, îi voi fi alături și vă asigur că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine.”, a declarat Adrian Ţuţuianu – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Foto: politica-broastei.ro





Leave a Reply