November 9, 2026
News Ticker

In sfârșit! Modernizarea DN71 pe 4 benzi prinde contur! Caietele de sarcini, depuse la ANAP

DUPĂ 7 ANI DE MUNCĂ, proiectul DN 71 (4 benzi Bâldana – Târgoviște și modernizare Târgoviște – Sinaia) prinde contur!

Astăzi au fost depuse la ANAP, în vederea verificării, caietele de sarcini pentru PROIECTARE ȘI EXECUȚIE, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.

CÂTEVA REPERE ESENȚIALE:

– În 2012, când am venit la Consiliul Județean, exista (semnat din 2009) un contract care avea în vederea doar reabilitarea părții carosabile a drumului și menținerea la 2 benzi. Contractul NU a avut finanțare, motiv pentru care am fost de acord cu rezilierea și reproiectarea în sensul extinderii la 4 benzi (Bâldana – Târgoviște) și modernizare până la Sinaia.

– În 2015, a fost semnat contractul pentru revizuirea/actualizarea studiului de fezabilitate, în sensul lărgirii la 4 benzi pe tronsonul Bâldana – Târgoviște.

– La începutul acestui an, cu sprijinul doamnei ministru Grațiela Gavrilescu, am reușit deblocarea situației privind acordul de mediu.

– Astăzi, după atâția ani de muncă și insistențe, după zeci și zeci de întâlniri la ministere, la CNAIR, cu executantul studiului de fezabilitate, cu primari și alți factori de decizie, după zeci de întrebări și interpelări, reușim finalizarea caietelor de sarcini și depunerea lor la ANAP pentru verificare. Este o zi importantă și o bornă de referință în cursul istoric al investiției.

VALOARE TOTALĂ: 2.136.328 mii lei (472.900.490 euro).
LUNGIME TOTALĂ: 101,696 km, din care lărgire la 4 benzi: 44,2 km

Le mulțumesc parlamentarilor de Dâmbovița din mandatele 2012 -2016 și 2016-2020, primarilor, colegilor care s-au implicat și directorului CNAIR, Narcis Neaga. Estimez că procedura de atribuire va necesita aproximativ 12-14 luni și că lucrările vor putea începe în prima parte a anului 2020. Ce pot să vă #promit este că voi urmări cu toată puterea mea finalizarea acestui proiect până la turnarea ultimului metru de asfalt.

P.S: Sper ca Rovana Plumb să nu aibă tupeul de a-și asuma vreun efort din toți acești ani. Știm prea mulți oameni din județ cine a muncit și cine n-a făcut nimic.

Adrian Țuțuianu -senator independent de Dâmbovița

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL