Vineri, 16 Noiembrie – zi decisivă în PSD Dâmbovița! La ora 10:00 este anunțată o conferință de presă a senatorului Adrian Ţuţuianu, ex președintele PSD Dâmbovița și vicepreședinte al Senatului României, la Cabinetul Senatorial din clădirea Instituției Prefectului, la ora 17:00 este convocată ședința Biroului Permanent Județean al PSD Dâmbovița, iar la ora 19:00, senatorul Adrian Tutuianu participă la emisiunea Riposta!, la Televiziunea Regională Columna TV.
“Conform Statutului partidului, hotărârea de excludere a domnului Adrian Tutuianu din partid, adoptată la ședința Comitetului Executiv Național durează 15 zile până la comunicare, adică marțea viitoare. Se pare că decizia a ieșit de la semnat, pentru că a durat mai mult fundamentarea, în condițiile în care, cu siguranță, va fi contestată în instanță și la Comisia de Etică și Litigii. La reuniunea BPJ se vor comunica cele 2 hotărâri, de excludere din partid a lui Adrian Ţuţuianu și de numire a doamnei Rovana Plumb la conducerea Organizației Județene PSD Dâmbovița“, ne-a mărturisit Alexandru Oprea – ex președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Rămâne de văzut câți dintre membrii BPJ vor onora invitația de participare la ședința.
Boicot sau neboicot?!


Leave a Reply