November 10, 2026
News Ticker

Ziua Armatei Române, sărbătorită (și) la Târgoviște

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a participat la manifestările organizate de Garnizoana Târgoviște, cu prilejul Zilei Armatei Române.

De asemenea, la activități au mai fost prezenți: Adrian Țuțuianu – vicepreședinte al Senatului României, Ionuț Ghibanu – vicar eparhial, Antonel Jîjîie – prefectul județului, Florina Mureșan – subprefect, Daniel Cristian Stan – primarul municipiului Târgoviște, parlamentarii Carmen Holban, Oana Vlăducă, Corneliu Ștefan și Dumitru Lupescu, viceprimarii municipiului Târgoviște Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, consilieri județeni, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Poliției Locale Târgoviște, Inspectoratului de Jandarmi Dâmboviţa, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Basarab I, precum și numeroase cadre militare.

Începând cu un ceremonial militar și religios, desfășurat la Cimitirul de Onoare Românesc, evenimentul a continuat la Curtea Domnească din Târgoviște, unde oficialitățile locale și județene au subliniat importanța Armatei Române pentru societatea românească și au transmis urări de bine tuturor cadrelor militare.

Cu acest prilej, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, a precizat: ”Stimate cadre ale Armatei Române – generali, ofițeri, maiștri militari, veterani de război, vă salut cu respect, pe toți cei prezenți, astăzi, aici, pentru a celebra una dintre cele mai importante instituții ale statului, care de-a lungul istoriei a avut un rol hotărâtor în construirea statului modern.

Armata României a ocupat și continuă să ocupe, încă, în toate sondajele ce măsoară încrederea cetățenilor țării în instituțiile statului, binemeritate locuri fruntașe ce dovedesc că indiferent prin câte cumpene a trecut acest popor, armata a fost și rămâne un factor de echilibru, o constantă. Și nu sunt multe instituții despre care se poate afirma că și-au câștigat și păstrat un astfel de statut de-a lungul vremii.

Pusă mai presus de individ, armata este un organism demn de respect, care asigură înainte de toate un climat de încredere în rândul cetățenilor, iar profesionalizarea sa, selecția riguroasă a cadrelor, recrutarea și pregătirea personalului militar și civil în rețeaua de instituții militare de învățământ, în cadrul cursurilor desfășurate în țară și în străinătate, reprezintă o prioritate națională.

Sărbătorim astăzi, în anul Centenarului Marii Uniri, o întreagă istorie, generații întregi de eroi care au făcut sacrificiul suprem pentru ca România să fie un stat independent, pentru ca românii să poată spună astăzi că trăiesc într-o societate democratică, pentru ca cei ce locuiesc între aceste granițe să nu se teamă.

Chiar și în prezent, armata română participă la misiuni de menținere a păcii cu aliații săi NATO, în Irak, Afganistan, Bosnia și în alte teatre de operațiuni. Acum, când noi îi sărbătorim pe militari, sute, chiar mii dintre aceștia se află departe de familii și își pun viața în pericol pentru un scop mai presus decât oricare dintre noi.

Aș vrea ca în această zi de sărbătoare să alocăm puțin timp, un gând măcar, pentru toți acei care de-a lungul vremii și-au pierdut viața sau integritatea fizică în numele unor astfel de idealuri, să le mulțumim celor care astăzi le sunt încă fideli și familiilor care le sunt alături.

La mulți ani, tuturor celor care-și pun viața în slujba României, la mulți ani Armata Română!”

În continuare, a avut loc un moment artistic susținut de corul de copii ”Anastasis”, de la Catedrala Eroilor din Târgoviște. De asemenea, au fost acordate premii militarilor câștigători la concursurile organizate cu prilejul acestei zile. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea trupelor, dar și cu o expoziție de tehnică militară și armament.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL