DECLARAȚIE DE PRESĂ
Îi rog pe cei din PNL să nu se mai facă de râs!
În lipsă de subiecte și de simț al ridicolului, consilierii PNL Târgoviște au ales să-și motiveze absența „in corpore” de la ședința extraordinară convocată ieri dimineață printr-un comunicat jenant.
Nu aveam, oricum, foarte mari pretenții de acuratețe juridică din partea lor, dar le transmit că ședințele extraordinare sunt reglementate expres și nu eludează cu nimic legea. Faptul că cei din PNL nu au habar de legislație nu înseamnă că ea nu există!
Îi invit, respectuos, să se abțină de la un circ banal și să pună osul la treabă. Rostul lor nu este doar acela de a se prezenta la casierie pentru a-și ridica indemnizațiile pentru ședința ordinară lunară, ci de a servi interesele comunității ori de câte ori sunt solicitați.
Din păcate, consilierii PNL aleg ei înșiși să joace roluri decorative prin astfel de atitudini. Ce e trist pentru ei e că n-au înțeles nimic din votul de pe 5 iunie și trăiesc în continuare într-o iluzie în care sunt propriii lor eroi. De desene animate, aș adăuga eu.
Daniel Cristian STAN
Primarul Municipiului Târgoviște
PS: Aleșii chiulangii PNL, ALDE și independentul Ana Maria Nicolae blochează proiectele de dezvoltare ale Municipiului Târgoviște! Târgoviștenii nu i-au votat pe PNL-iști, ALDE (Dumitru Barbu) și Ana Maria Nicolae ca să lipsească de la ședințele Consiliului Local Municipal! Toți cei care au absentat de la ședintă să-și dea DEMISIA urgent! Și să lase pe alții, cărora le pasă de Târgoviște!


Leave a Reply