Istoria așezămintelor catolice de la Târgoviște este subiectul cărții de față, care reunește contribuțiile a trei preoți cu serioase preocupări istoriografice, doi dintre aceștia slujind la altarul Bisericii Catolice „Sfântul Francisc” de Assisi din Târgoviște. Corpul principal al lucrării a fost alcătuit de Iosif Gabor, care semnează manuscrisul cu care debutează această lucrare la Frumoasa, la data de 30 noiembrie 1974. Iosif Gabor era născut la Tămășeni, pe malul Siretului, la data de 1 aprilie 1922, într-un moment în care tocmai ce se constituise România Mare, se realizaseră reforma agrară și electorală și se depășiseră parțial primele dificultăți de după război. A urmat, mai aproape de Moldova natală, cursurile seminariale la Hălăuceşti și Luizi-Călugăra, pentru ca apoi să le continue într-unul dintre puternicele centre culturale și religioase ardelene, la Oradea. Avea doar 23 de ani când s-a instaurat guvernul condus de Dr. Petru Groza, urmat doi ani mai târziu de înlăturarea regelui Mihai și impunerea regimului totalitar comunist. O personalitate care se revendica de la valorile libertății creștine, Iosif Gabor a intrat curând în atenția instrumentului principal de supraveghere și represiune al regimului comunist, temuta Securitate. A fost pentru prima dată arestat în anul 1949 și condamnat de Tribunalul Militar de la Galați pentru „uneltire contra ordinii sociale” la un termen de recluziune de patru ani, pentru difuzarea unei manifest al organizației „Partizanii României Creştine”. Va executa termenul stabilit de închisoare politică la penitenciarele din Bacău, Galaţi şi Poarta Albă. Ieșirea din arest, la vârsta de 31 de ani, coincidea cu moartea dictatorului comunist Stalin. Un an mai târziu începea la Oradea, la 8 decembrie 1954, activitatea sa preoțească, căreia i se va dedica cu multă pasiune pentru întreg restul vieții. A slujit la altarul catedralei “Sfântul Iosif” din Bucureşti şi al parohiilor din Adjudeni, Galaţi, Fărcăşeni, Cotnari, Nisiporeşti, Frumoasa, Izvoare, Luizi-Călugăra şi Barați.
Activitatea sa duhovnicească a fost întreruptă de o nouă confruntare cu autoritățile comuniste, care priveau cu multă suspiciune valorile morale și intelectuale pe care și le asumase Iosif Gabor. I s-a deschis un dosar de urmărire informativă din anul 1957 pentru legături cu preoți greco-catolici și romano-catolici din Roma, mediate de Legația Italiei de la București, cu surori franciscane, a fost acuzat de redactarea unor lucrări cu caracter ecleziastic și istoriografic, pus în situația de a distruge manuscrise sau amintiri ale vieții și activității sale. O nouă acuzație, de a fi fost autorul unui articol apărut în Italia, în anul 1979, care descria starea Bisericii Catolice din Moldova, i-a fost adusă de Securitate, dar niciodată probată.
Preotul franciscan Iosif Gabor va continua să fie, până la sfârșitul vieții, cu doar un an înainte de Revoluția de la 1989, la 4 noiembrie 1988, urmărit de Securitate și considerat un adversar al regimului comunist care conducea cu mână de fier România. Numeroasele sale manuscrise (unul dintre istoricii cei mai avizați ai istoriei Bisericii Catolice, Dr. Dănuț Doboș, estimează numărul scrierilor sale la peste o sută), în care erau reliefate aspecte ale istoriei catolicismului din țările române, în special din Moldova și Valahia, au atras și acestea atenția Securității, care le-a considerat inițial a avea un „conţinut ostil la adresa orânduirii noastre socialiste”. De altfel, Părintele Gabor nu a dorit să-și publice lucrările sale istorice, conștient fiind de rigorile cenzurii, care ar fi putut afecta mesajul lucrărilor elaborate, așa cum este cazul și prezentei opere: „Nu doreşte să publice lucrările. Scrierile sale sunt pentru posteritate!”, se preciza într-un document al Securității din anul 1979.
Nici ceilalți doi autori ale căror creații au fost incluse în lucrarea de față, ultima dintre acestea fiind facsimilată, nu au putut să-și publice scrierile despre istoria catolicismului târgoviștean în timpul vieții. Spre deosebire de Pr. Iosif Gabor, clericii Iulius Hering și Edmond Barszczowski s-au aflat în fruntea eparhiei târgoviștene, pe care au administrat-o în anii 1920, cel dintâi, Părintele Hering, o durată mai îndelungată (1919-1923), în vreme ce Pr. Barszczowski a rămas o perioadă foarte scurtă la jumătatea anilor ʹ20.
Cele trei scrieri istorice cu privire la catolicismul din Târgoviște, pe care le includem în acest volum, prezintă o serie de trăsături similare, dar și unele particularități. În primul rând, acestea sunt demersuri care vizează reconstituirea, într-o logică diacronică, a catolicismului târgoviștean, bazându-se pentru perioada cea mai veche îndeosebi pe așa-numita Cronică a Mănăstirii Franciscane (Extractus Protocolli Provinciae Bulgariae et Valachiae…, p. 91 et seq. Conventus Tergovistensis ad S. Franciscum S. Stigmatibus Insignitum), în vreme ce perioada Evului Mediu Dezvoltat, a Epocii Moderne și a începutului sec. al XX-lea se axează în principal pe recursul la documente edite, rezultate publicate ale cercetărilor arheologice efectuate la Târgoviște și pe o serie întreagă de volume speciale dedicate istoriei catolicismului în țările române. Dacă ultimii doi autori acordă mai mult credit cronicii menționate mai sus, Pr. Iosif Gabor recurge la o analiză atentă, aproape hermeneutică, a textului acesteia, inclusiv a informațiilor despre începuturile ecleziastice și rolul lui Ioan Capistrano în acest sens. Un rol documentar însemnat îl are apelul la sursele publicate în volumele intitulate Călători străini despre Ţările Române, editate sub egida Academiei Române, unde se găsesc o serie întreagă de informații importante și relevante cu privire la istoria catolicismului târgoviștean.
Însă, în vreme ce lucrările semnate de Pr. Iulius Hering și Pr. Edmond Barszczowski păstrează mai degrabă arhitectura unor istorii expozitive, opera părintelui Iosif Gabor este mai analitică și mai cu seamă scrisă prin raportarea strictă la documentele de arhivă, referențiate de regulă în mod judicios.
În al doilea rând, toate aceste lucrări se raportează la principalele instituții religioase, de cult, educaționale, sociale constituite sub egida așezămintelor catolice din Târgoviște. Lucrările amintesc de existența a două așezăminte de cult, Biserica „Sfânta Maria” (Sancta Maria Gratiarum ad Rivum), sau Biserica Sașilor, și „Sfântul Francisc de Assisi”, sau conventul franciscan. Din păcate, cea dintâi dintre acestea, ale cărei ruine au fost identificate de arheologul Petru Virgil Diaconescu pe Calea Domnească, în zona Suseni , a fost victima unei distrugeri, în disprețul legislației monumentelor istorice, pe amplasamentul său ridicându-se Policlinica Eurotop. Prima datare indirectă a acestui locaș de cult din piatră, în jurul căruia se afla cimitirul catolic, este din 1439, dar istoria sa este mult mai veche, așa cum o va dovedi această lucrare. Săpăturile arheologice indică o primă etapă de construcție a acestei biserici în sec. al XIV-lea, ceea ce corespunde cu celelalte dovezi arheologice și documentare cu privire la stabilirea populației catolice la Târgoviște. Un al doilea locaș de cult, conventul franciscan, pare a fi fost stabilit în anul 1507, în timpul domniei lui Radu cel Mare (1495-1508), pe un amplasament care este suprapus de actuala biserică parohială (edificiul era unul considerabil, de tip navă, având 28 m lungime şi 8,25 m lăţime). Pe acest amplasament, profesorul dr. habil. Alexandru Popa de la Muzeul Carpaților Răsăriteni și Universität Regensburg, a realizat, în primăvara anului 2018, în cadrul unei aplicații cu studenții de la Istorie ai Facultății de Științe Umaniste a Universității „Valahia” din Târgoviște, coordonați de Prof.univ.dr.habil. Sergiu Musteață, un prim plan magnetometric a două segmente din preajma acestei biserici, pe care-l redăm mai jos.
Niciuna dintre cele trei lucrări nu amintește însă de un al treilea așezământ de cult catolic, Conventul Dominican, care face din Târgoviște „singurul oraş de la sud de Carpaţi în care au fost înălţate trei edificii catolice de cult.” Potrivit istoricului Alexandru Ciocîltan, care a dovedit documentar existența acestuia din urmă, conventul dominican ar fi avut o existență de un secol și jumătate, fiind ridicat în perioada domniei lui Nicolae Alexandru, cu sprijinul doamnei Clara, și și-ar fi încheiat activitate în jurul anului 1500, puțin înainte de edificarea mănăstirii franciscane.
În al treilea rând, lucrările pe care le includem în acest volum cuprind informații, analize, cronologii esențiale cu privire la comunitatea religioasă catolică, la preoții care au păstorit-o, unii dintre aceștia adevărate personalități și figuri intelectuale de primă importanță, la instituțiile care s-au ramificat în jurul bisericilor, la proprietățile pe care aceasta le-a avut, la memoria instituțională și personală a acestei confesiuni târgoviștene ce datează încă de la fondarea orașului.
Leave a Reply