November 10, 2026
News Ticker

Evocare! Spectacol simfonic dedicat Zilei Imnului Național, la Târgoviște

″Deşteaptă-te române!″ – Imnul Național a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă. Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania. A fost intonat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în cel de-al Doilea Război Mondial.

Duminică, 29 iulie 2018, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița a organizat spectacolul simfonic dedicat Zilei Imnului Național și Împlinirii a 50 de ani de la Reînființarea Județului Dâmbovița intitulat “EVOCARE”, extraordinarul spectacol reunind pe scenă, sub bagheta maestrului Daniel Jinga, pe sopranele: Oana Șerban, Nicoleta Iconaru si Diana Gheorghe alături de Orchestra Simfonică ”Muntenia”. Spectacolul s-a bucurat de un real succes în rândul spectatorilor aflați într-un numar foarte mare în sala Teatrului “Tony Bulandra”, aceștia exprimându-și dorința pentru repetarea cât mai frecventă a unor astfel de evenimente.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL