PNL Dâmbovița este reprezentat în toate organizațiile interne la nivel național, 3 dintre liderii dâmbovițeni liberali fiind aleși în funcții naționale de conducere. Astfel, Aritina Mihai – președintele Organizației Femeilor Liberale Dâmbovița, a fost aleasă în funcția de vicepreședinte OFL la nivel național, Emil Ștefan – președintele Organizației Pensionarilor și Persoanelor de Vârstă a 3-a Dâmboviță, a fost ales vicepreședinte OPPV3 la nivel național, iar Adrian Mocanu – președintele Organizației Tineretului Național Liberal Dâmbovița, a fost ales vicepreședinte OTNL la nivel Național.
Așadar, “toți oamenii Președintelui” (Marius Caravețeanu) au fost aleși în funcții cheie la nivel național.


Leave a Reply